Monica Niculescu trece ușor de primul tur la Miami

Autor: Vasile Cenușă

Venită din calificări, Monica Niculescu și-a păstrat tonusul bun și a trecut repede în turul secund al turneului WTA Premier Mandatory de la Miami.

Locul 70 mondial, Niculescu a întâlnit-o pe Yulia Putințeva (Kazahstan), o jucătoare clasată cu cinci locuri mai jos în clasamentul WTA. Ca și în precedentele întâlniri, trei la număr, victoria i-a revenit româncei. Deși nu a mai servit la fel de bine ca în calificări, cedându-și de trei ori serviciul, totuși Monica s-a impus cu 6-2, 6-4, la capătul unei ore și 39 de minute de joc.

Această victorie o urcă pe jucătoarea noastră până pe locul 66 WTA. Viitoarea ei adversară va fi slovaca Magdalena Rybarikova, locul 17 mondial. Cele două s-au întâlnit de nu mai puțin de opt ori în circuit, ultima oară anul acesta, la Doha, când Rybarikova a abandonat la 3-0 în decisiv pentru Monica.

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.