Laver Cup, o competiție care vrea să revoluționeze tenisul mondial

Autor: Vasile Cenușă

La inițiativa lui Roger Federer, mâine debutează Laver Cup, echivalenta Ryder Cup din golf, adică o competiție care îi va pune față în față pe cei mai buni jucători din Europa și din lume.

Astfel, pe hard-ul din Praga, de vineri și până duminică, Echipa Europei, condusă de Bjorn Bjorg, o va înfrunta pe cea a Restului Lumii, ce îl va în frunte pe charismaticul John McEnroe.

Componența celor două echipe:

Europa: Roger Federer, Rafael Nadal, Marin Cilic, Dominic Thiem, Alexander Zverev, Tomas Berdych

Restul lumii: Jack Sock, Nick Kyrgios, John Isner, Sam Querrey, Denis Shapovalov, Frances Tiafoe

Precum se observă, diferența de valoare și experiență pare netă în favoarea europenilor, iar cifrele confirmă acest lucru. Echipa Europei, prin jucătorii săi, a strâns 211 trofee ATP, dintre care 36 de Mare Șlem și 60 de Masters-uri, în vreme ce Echipa Restului Lumii are „doar” 28 de titluri ATP, fără niciun Șlem sau Masters printre ele.

Competiția poartă numele de Laver Cup în onoarea jucătorului australian Rod Laver, ultimul care a reușit Marele Șlem, în 1969.

Media europeană susține că dacă această competiție ar deveni una de succes, și are toate motivele să o facă, atunci ea ar intra în concurență cu alte turnee ATP importante, dar mai ales cu Cupa Davis, o competiție care se află într-o scădere evidentă de notorietate în ultimii ani.

Turneul inedit de la Praga se va desfășura după următorul model:

- meciurile vor avea două seturi, cu un super tie-break (primul la zece puncte, ca în circuitul de dublu) ca ultimă departajare în caz de egalitate

- vor fi patru dispute pe zi (trei de simplu și una de dublu);

- vineri victoria valorează un punct, sâmbătă două, iar duminică trei;

- prima echipă care ajunge la 13 puncte (dintr-un total de 24) câștigă duelul;

Nu vor fi premii în puncte ATP, dar fiecare participant va fi recompensat foarte bine din punct de vedere financiar, o sumă exactă nefiind dată publicității până acum.

Ediția de anul viitor va avea loc în SUA, orașul organizator urmând a fi anunțată ulterior.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.