Simona Halep a scăpat de complexul Konta și se califică într-o nouă semifinală

Autor: Tibi Demeter

Simona Halep, locul doi mondial, a trecut în două seturi de Johanna Konta, poziția șapte în clasamentul WTA, într-un meci terminat cu scorul de 6-4, 7-6(1) și 110 minute de joc. 

Sportiva din România a început cu break pierdut în primele game-uri ale jocului, dar a revenit rapid și a preluat conducerea primului set pe care l-a închis după 47 de minute cu multe emoțiii pe propriul serviciu, chiar dacă a avut 5-2.

Simona a continuat să joace calculat în fața unei jucătoare extrem de ofensivă, dar care a trimis multe mingi afară, din dorința de a căuta tușa terenulu, în speranța unor lovituri câștigătoare.

Ocupanta locului secund în ierarhia WTA s-a distanțat rapid și actul secund, iar în ciuda faptului că a avut 5-2 și cinci mingi de meci, Halep nu a izbutit să închidă jocul decât în tie-break, demonstrând din nou carențe în joc în momentele psihologice cheie.

Constănțeanca a avut 15 lovituri direct câștigătoare și 17 erori neforțate, în timp ce Konta a greșit neforțat de 34 de ori și a trimis 26 de mingi care i-au adus puncte.

Chiar dacă britanica a avut mai multe șanse de break, 17, Simona a salvat nu mai puțin de 13 și a obținut victoria în fața Johannei care i-a oferit 11 mingi de break, șase fiind fructificate.

Pentru Simona Halep este prima victorie din carieră în circuitul WTA împotriva Johannei Konta, pe care a mai învins-o în două rânduri la FED Cup.

Halep se va duela în penultimul act cu americanca Sloane Stephens, jucătoare în fața căreia s-a impus în patru din cele șase meciuri din carieră și poate să devină noul lider mondial în cazul în care câștigă turneul de la Cincinatti.

Meciul dintre Simona Halep și Sloane Stephens se va disputa astăzi în jurul orei 23:00 în României.

În a doua semifinală se vor înfrunta liderul mondial, Karolina Pliskova (Cehia) şi Garbine Muguruza (Spania), locul șase WTA, într-un meci disputat de la ora 19:00

Pentru calificarea în penultimul act, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 128.330 de dolari şi 350 de puncte WTA

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.