Aventură „solo" și victorie pentru Bauke Mollema în etapa a 15-a din „Le Tour"

Autor: Emanuel Sărmășan

 La începutul Tour-uui, Trek își punea mari speranțe în Alberto Contador pentru bătălia la tricoul galben. Forma, vârsta și neputința și-au spus numele pentru iberic, care efectiv n-a mai contat în ierarhia generală. Iată că runda a 15-a i-a răsplătit pe cei de la Trek prin efortul incomensurabil al batavului Bauke Mollema, de a duce cursa pe plan solitar. Mollema a izbutit să obțină prima sa victorie în Turul Franței, după ce în Vuelta mai câștigase într-o etapă (ediția 2013).  

Vă propunem mai întâi să vedem despre ce a fost vorba în această zi și cum s-a ajuns la succesul batavului luptător. Ziua în ansamblu nu a debutat deloc cu vești bune. Temperaturile ridicate și foarte deranjante, privit acest aspect de la nivelul șoselei, au făcut ca să avem parte de un nou abandon în persoana lui Tim Wellens (Lotto Soudal). Belgianul a cedat pe fondul unor alergii.

Sportivul olandez s-a hotărât să plece cu aproximativ 30 de kilometri înainte de final. Plutonul a fost fragmentat în mai multe grupuri, nimeni n-a mai reușit să colaboreze, iar Mollema a profitat din plin de traseul cu multe viraje, și de asemenea cu multe urcușuri și coborâșuri, profilul având aspectul unui „fierăstrău" cu mulți dințișori.

Etapa a început brusc cu un număr de zece inși care n-au mai stat pe gânduri și s-au dus într-o aventură cum numai ei știau să o facă: tricoul alb cu buline roșii de cel mai bun cățărător, Warren Barguil (Sunweb), Dylan Van Baarle (Cannondale-Drapac), Robert Kiserlovski și Tony Martin (Katiușa-Alpecin), Tsgabu Grmay (Bahrain-Merida), Giampaolo Caruso (BMC), Serge Pauwels Dimension Data), Marcus Burghardt (Boar-Hansgrohe), Marcel Sieberg (Lotto-Soudal) sau Angel Luis Maté (Cofidis).

Omul care s-a remarcat cu proeminență a fost francezul Warren Barguil, care a început să muncească cu seriozitate în fruntea grupului, până la prima ascensiune de categoria I a zilei, unde și-a trecut în desagă alte zece punctișoare, consolidându-și totodată locul de onoare în clasamentul cățărătorilor.

În momentul când s-au scurs 60 de kilometri în cursă, grupul din față a căpătat anvergură, prin alăturarea unui număr generos de încă 18 rutieri. Inițiativa a părut un pic îngrijorătoare, iar Team Sky a trecut imediat la trenă pentru a mai micșora ecartul de aproximativ 5 minute între cele două părți.

Timpul evadaților a început să crească constant până la șapte minute, când neamțul Tony Martin a plecat surprinzător din pluton cu 66km înainte de final, distanțându-se chiar și la 9 minute. Germanul a clacat pe prima ascensiune de primă categorie a zilei, iar avansul său s-a pulverizat teribil.

Până în momentul respectiv, pe cobârâre s-a închegat un grup numai al favoriților alcătuit din Fabio Aru, Romain Bardet și condus de Ag2R la Mondiale. Problemele anterioare de la roata-spate nu au încetat pentru triplul campion al „Marii Bucle", Froome fiind nevoit să se bazeze pe ajutorul lui Kwiatkowski. Kenyanul a pierdut aproape 40s față de grupul Aru-Bardet, în urma acestui incident de natură mecanică. Fidelitatea spaniolului Mikel Landa a contat enorm în speță, Froome fiind readus în grupul marilor pretendenți la clasamentul general.

Peste a doua cățărare de categoria I a zilei avea să treacă și să-și adjudece zestrea de zece puncte, francezul Romain Bardet (Ag2R). Când borna a arătat kilometrul 30, un batav pe numele său Bauke Mollema de la Trek, a plecat ca din pușcă pentru a-și trece în cont a doua sa mare victorie într-o competiție de asemenea anvergură.

Totuși, dezamăgirea profundă și marele perdant a acestei zile rămâne micuțul columbian Quintana, care în urmă cu două săptămâni era socotit mare pretendent la câștigarea tricoului galben - supremația în sportul cu două pedale. Nairo a încheiat etapa la peste 10 minute de învingător și la nu mai puțin de 4 minute distanță, în raport cu toți favoriții actuali ai Tour-ului.

Astfel, directorul echipei Eusebio Unzue privește amar acest Tour, fără urmă de Quintana în Top 10. Un Alejandro Valverde ar fi fost primordial aici pentru Movistar. Traseul era pe placul vulpoiului spaniol, însă acel incident din incipitul acestei povești atipice de Tur al Franței, i-a pus pur și simplu capac, după ce știm bine Valverde a avut parte de o primăvară senzațională. Destinul însă nu rezervă întotdeauna cele mai plăcute clipe...

Mâine va fi a doua zi de odihnă pentru caravana Tour-ului. Marți se va relua cursa pe un traseu plat ca-n palmă, iar miercur și joi vin Alpii cu Col du Galibier la răsărit, la o altitudine de peste 2.600 de metri. Punctul maxim este undeva la 2645 de metri !!

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim ! 

 

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Daniel Samoilă / 15 Noi. 2017

Lance Armstrong, în dispută cu David Lappartient, noul șef al Uniunii Cicliste Internaționale

 Câștigător de șapte în Turul Franței și suspendat pe viață pentru dopaj, Lance Armstrong are un conflict cu noul șef UCI, francezul David Lappartient. 

Autor: Daniel Samoilă / 29 Oct. 2017

Chris Froome a câștigat Criteriul de la Shanghai. A fost și ultima cursă pentru Alberto Contador

 Britanicul Chris Froome a câștigat prima ediție a Criteriului de la Shanghai, cursă organizată de ASO. De asemenea, a fost și ultima competiție din cariera lui Contador. 

Autor: Nicolas Grama / 28 Oct. 2017

VIDEO / Duel inedit între Froome și Kittel ... la skanderbeg

 Marcel Kittel și Christopher Froome nu au ocazia să se dueleze realmente în ciclism, fiind rutier cu profil diferit.

Ştiri recente:

Autor: Maria Sorescu / 21 Noi. 2017

VIDEO / Doi rideri s-au distrat într-un mall parizian

 Evenimentul Supercross de la Paris a adus în capitala Franței cei mai cunoscuți motocicliști ai Europei.

Autor: Nicolas Grama / 21 Noi. 2017

Udinese l-a demis pe Delneri, iar Oddo este gata de provocarea friulană

 Udinese este departe de parcursul dorit de conducere și de fani în acest sezon, având un bilanț de opt eșecuri în 12 etape.

Autor: Nicolas Grama / 21 Noi. 2017

Hagi a refuzat naționala Arabiei Saudite, calificată la Cupa Mondială

 Gheorghe Hagi putea fi singurul român calificat la Cupa Mondială din Rusia.