
Autor: Nicolae Comănescu
Daniil Medvedev arată o formă excelentă pe zgură înainte de Roland Garros. Rusul a cucerit duminică primul său trofeu pe această suprafață, învingându-l în două seturi, 7-5, 7-5, pe danezul Holger Rune în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Roma.
Medvedev, în vârstă de 27 de ani, a avut nevoie de o oră şi 41 de minute de joc pentru a bifa al 20-lea titlu ATP din carieră. Interesant este că rusul nu avea deloc amintiri plăcute de la Foro Italico, iar până la această ediție nu reuşise să câştige niciun meci în precedentele sale trei participări la acest eveniment.
„Noul racordaj și pantofii m-au ajutat să cresc nivelul jocului. Am mai mult timp, mă mișc bine și mingea mea merge mai în profunzime. Pare ușor, dar este cel mai complicat lucru din tenis. De multe ori vrei să joci în profunzime, dar ratezi. Asta s-a întâmplat în anii trecuți. Săptămâna aceasta am decis să fac ceea ce aveam în minte. M-am asigurat că am făcut-o și așa am câștigat”, a explicat Daniil Medvedev această schimbare radicală.
Daniil Medevedev va urca începând de luni pe locul secund în clasamentul ATP. Rusul a acumulat 6330 de puncte și este tot mai aproape de spaniolul Carlos Alcaraz, 6815 puncte.
Holger Rune (20 ani), care spera să devină cel mai tânăr jucător care câştigă titlul la Roma, după spaniolul Rafael Nadal în 2006, la 19 ani, îi eliminase în drumul său spre finală pe sârbul Novak Djokovic, deţinătorul titlului, şi pe norvegianul Casper Ruud, favoritul numărul 4.
Cîrstea a cedat în trei seturi în fața unei jucătoare mai slab clasată.
Tensiunile dintre Kosovo și Serbia au luat amploare în ultima perioadă.
Înfrângere în trei seturi în fața Camilei Osorio
Cîrstea a cedat în trei seturi în fața unei jucătoare mai slab clasată.
Tensiunile dintre Kosovo și Serbia au luat amploare în ultima perioadă.
Liga 1 s-a încheiat, iar câteva dintre echipele implicate în play-off au început deja să facă schimbări în loturile de jucători.