Autor: Dan Voinea
Irina Begu are un parcurs ireproșabil la turneul WTA 1000 de la Madrid. Românca a deschis ziua pe terenul trei de la Caja Magica. Adversară în optimi, Liudmila Samsonova, locul 18 WTA și a 14-a favorită a competiției.
Rusoaica a început mai bine și s-a dus repede la 3-0. De acolo, a existat o singură jucătoare pe teren în primul set. Eleva lui Victor Crivoi a preluat controlul și a profitat de numeroasele greșeli neprovocate ale adversarei. Rusoaica a mai câștigat un singur game în setul încheiat cu 6-4 pentru româncă.
Begu a luat-o tare pe Samsonova în debutul actului secund . A făcut break în primul game și apoi l-a confirmat. Rusoaica a avut o tresărire de orgoliu, a egalat la trei și a câștigat pe serviciul Irinei în al șaptelea game. Dar Begu a început să joace din nou consistent, a luat trei game-uri la rând și a închis meciul după mai puțin de două ore, cu un dublu 6-4.
După acest succes, Begu urcă pe locul 27 în clasamentul live, o întrece pe Simona Halep și devine prima ''rachetă'' a României. E cea mai bună clasare pentru Begu din 2016, când ajungea pe poziția a 22-a în lume. Este al treillea sfert de finală pentru Irina la Madrid, după cele consecutive din 2015 și 2016. Tot cu un dublu 6-4 s-a impus și următoarea adversară a lui Begu. Grecoaica Sakkari a învins-o pe Badosa și se va bate cu Irina pentu un loc în careul de ași.
Roland Garros a fost martorul unei ceremonii emoționante dedicate lui Rafael Nadal, considerat pe bună dreptate „Regele Zgurii”.
Teodor Burnar, scriitor, jurnalist și istoric, lansează noul său volum „Simona Halep: Eroul. Mitul. Omul”, o lucrare inovatoare bazată pe teza sa de doctorat, la Editura Pro Universitaria.
Novak Djokovic, ultimul mare nume din tripleta Federer-Nadal-Djokovic a coborât de pe primele două poziții ATP.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.