Raportul de tenis: Irina Bara a câștigat trofeul ITF de la Istanbul. Niculescu, în sferturile de dublu de la Madrid

Autor: Mihai Constantin

Irina Bara a câştigat turneul ITF de la Istanbul, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe turcoaica Berfu Cengiz. Bara s-a impus în trei seturi,  scor 6-7 (2/7), 6-4, 6-1, la capătul unui meci care a durat două ore și 10 minute.


Cengiz (23 ani, 299 WTA) a condus cu 5-2 în primul set, însă Bara a avut o serie incredibilă de patru game-uri consecutive și a întors scorul. Românca a servit pentru set, dar în cele din urmă a pierdut în tiebreak. În continuare, Bara nu i-a mai dat nicio șansă adversarei sale -  a dominat următoarele două seturi, câştigate cu 6-4 şi 6-1.

Pentru Irina Bara a fost a doua finală consecutivă de categoria ITF W60, după ce săptămâna trecută a fost nevoită să abandoneze la Koper (Slovenia), în faţa spaniolei Aliona Bolsova. Succesul de la Istanbul este de departe cel mai important din cariera de simplu a Irinei Bara, care s-a apropiat astfel de intrarea în Top 200 WTA. Ea a ajuns la 10 trofee în turneele ITF, acesta fiind primul după o pauză de mai bine de șase ani.

Sfert românesc la Madrid

Monica Niculescu a încheiat spectaculos prima săptămână de tenis din turneul de la Madrid. Românca s-a calificat în sferturile de finală de dublu, alături de japoneza Ninomyia, după o victorie în trei seturi în fața cuplului Mertens/Hunter.

Meciul a avut nevoie de un super-tiebreak pentru a-și desemna învingătoarele, iar Niculescu și Ninomyia au câștigat în cele din urmă cu 10-8, la capătul unui meci de o oră și jumătate. În sferturi, Niculescu se va duela cu o altă româncă, Gabriela Ruse, care face pereche în turneul de la Madrid cu ucraineanca Marta Kostyuk.

Duelul este programat miercuri, la o oră care va fi anunțată ulterior de organizatori.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.