
Autor: Nicolae Comănescu
Daniil Medvedev este cel mai în formă jucător din circuitul ATP. Rusul l-a zdrobit pe Jannik Sinner în finala turneului Masters 1000 de la Miami cu scorul de 7-5, 6-3.
Finala a durat puțin peste o oră și jumătate, timp în care Sinner s-a și accidentat, atât de tare încât la mijlocul primului set i-a cerut pastile medicului turneului. Prin urmare, succesul împotriva liderului mondial Carlos Alcaraz, pe care l-a dominat în semifinale, nu s-a mai repetat.
În schimb, Medvedev și-a văzut de joc și a bifat cel mai important trofeu din acest an, după ce s-a mai impus și la Rotterdam, Doha și Dubai și a fost finalist la Indian Wells (învins de Alcaraz).
Medvedev a ajuns la 24 de victorii în ultimele 25 de meciuri. Este al cincilea său titlu Masters 1000 și al 19-lea trofeu din carieră.
"Sunt foarte fericit. Astăzi a fost un meci greu. A fost probabil cea mai călduroasă zi și cea mai umedă din timpul turneului. Nu au fost condiții ușoare. Nu știu dacă Jannik a avut o mică accidentare sau crampe. Și eu am avut probleme, am încercat să nu le arăt”, a spus Daniil Medvedev la finalul meciului.
Rusul a primit un cec de 1 262 000 de dolari pentru acest triumf, iar cele 1000 de puncte îl vor duce pe locul 4 ATP, la 2000 de puncte în spatele noului lider mondial, Novak Djokovic. Sinner a primit 662 000 de dolari după acest meci pierdut în fața lui Medvedev, aș șaselea din tot atâtea dispute. Sinner revine în Top 10 ATP, pe 9, cea mai bună clasare din carieră.
Novak Djokovic, ultimul mare nume din tripleta Federer-Nadal-Djokovic a coborât de pe primele două poziții ATP.
După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.
În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.
De când a fost adus Marius Șumudică la Rapid, rezultatele clubului giuleștean au început să fie din ce în ce mai bune. Totodată, însă, articolele cu și despre Șumudică au devenit la ordinea zilei, uneori nu în avantajul Rapidului. Cum scadența pentru primul obiectiv impus lui „Șumi” se apropie, ne întrebăm ce-a fost bine și ce-a fost rău până acum în mandatul său.
FCSB caută atacant. Nici Rapid nu ar spune nu unuia nou. Craiova tocmai și-a adus unul, dar parcă ar mai fi loc. În acest articol propunem cinci nume interesante și accesibile.
David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos.