România și Slovenia au anunțat jucătoarele pentru confruntarea din aprilie

Autor: Nicolae Comănescu

Competiția interțări de tenis Fed Cup, cunoscută astăzi sub numele Billie Jean King Cup, aduce din nou în luptă echipa României.

Horia Tecău şi antrenorii Alina Tecşor Cercel şi Daniel Dobre au anunțat echipa noastră pentru duelul  împotriva Sloveniei. Meciul face parte din calificările pentru turneul final al competiţiei Billie Jean King Cup.

"Va fi din nou un meci foarte important pentru echipa României. Ne dorim să mergem mai departe, să ne calificăm la turneul final şi, chiar dacă jucăm în deplasare, atenţia noastră se îndreaptă doar către pregătirea meciului. Încercăm să o facem cât mai bine, fără să ne intereseze cine este favorit. Cred mult în potenţialul fetelor noastre, mai ales că avem o relaţie bună de echipă. Sunt entuziasmat şi abia aştept meciul şi să ne calificăm", a declarat căpitanul nejucător al României, Horia Tecău.

Jucătoarele nominalizate sunt: Ana Bogdan (locul 57 în clasamentul WTA la simplu şi 269 la dublu), Irina Maria Bara (locul 193 la simplu şi 113 la dublu), Jaqueline Adina Cristian (locul 202 la simplu şi 531 la dublu), Anca Alexia Todoni (locul 727 la simplu şi 1169 la dublu) şi Monica Niculescu (locul 40 la dublu). Principala absență este Gabriela Ruse, în timp ce Irina Begu şi Sorana Cîrstea s-au retras din echipa naţională.

Slovenia, care îl are căpitan nejucător pe Andrej Krasavec, le-a convocat pentru acest meci pe Tamara Zidansek (locul 114 la simplu şi 52 la dublu), Kaja Juvan (locul 135 la simplu şi 435 la dublu), Nina Potocnik (locul 260 la simplu şi 548 la dublu), Pia Lovric (locul 582 la simplu şi 613 la dublu) şi Ela Nala Milic (fără clasament).

Meciul dintre echipele Sloveniei şi României va avea loc în perioada 14-15 aprilie, în Sport Park Bonifika, din oraşul Koper, învingătoarea urmând a se califica la turneul final al competiţiei.

Poate te interesează şi:

Autor: Dan Voinea / 25 Mar. 2023

Premieră în cariera Soranei. Victorii în săptămâni consecutive cu jucătoare din Top 5 mondial

 Cîrstea s-a calificat lejer în turul trei la Miami.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2023

ANALIZĂ / Cum depășește un tenismen o criză de performanță ? Cazul Dominic Thiem

 Tenismanul austriac Dominic Thiem traversează o perioadă de criză.

Autor: Dan Voinea / 22 Mar. 2023

Una caldă, alta rece la Miami. Cîrstea s-a calificat în turul secund, Bogdan eliminată de locul 193 mondial

Cel mai așteptat meci din primul tur a adus față în față două jucătoare de origine română.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2023

CRONICĂ / România dezordonată. Victorie utilă cu Andorra, dar deloc edificatoare

 Naționala de fotbal a României a început cu o victorie în preliminariile Campionatului European. 

Autor: Pompiliu Constantin / 25 Mar. 2023

OPINIE / Ce-au văzut la el ? Florin Bratu, numit antrenor la clubul cipriot Karmiotissa

 Florin Bratu nu se poate lăuda cu vreo performanță notabilă pe la echipele antrenate.

Autor: Dan Voinea / 25 Mar. 2023

Acuzat de rasism, Nelson Piquet a primit o amendă record

 Incidentul datează din 2021.