Naomi Osaka este însărcinată. Tatăl copilului este cântăreț

Autor: Nicolae Comănescu

În urmă cu câteva zile, Naomi Osaka a anunțat că nu va participa la Australian Open, fără să dezvăluie motivul. Jucătoarea japoneză de tenis a venit cu completări care au surprins pe toată lumea. 

Osaka a dat de veste că este însărcinată și nu va mai juca în acest an, dar va reveni pe terenurile de tenis în anul 2024. Sportiva de 25 de ani, aflată acum pe locul 47 WTA, și-a blocat clasamentul. 

Naomi Osaka a publicat şi o fotografie cu o ecografie, care arată evoluţia sarcinii, cu mesajul: „Aceste luni petrecute departe de tenis, de sportul căruia mi-am dedicat viaţa, mi-au oferit o nouă viziune asupra lui şi m-au învăţat să îl apreciez mai mult. Am realizat că viaţa e atât de scurtă şi că nimic nu e sigur. Că fiecare zi este o nouă şi binecuvântată aventură. Ştiu că am atât de multe de făcut în viitor, sunt atâtea lucruri care mă aşteaptă, iar unul dintre ele este acela că, la un moment dat, copilul meu se va uita la unul din meciurile mele, iar după aceea va spune cuiva: E mama mea!”

Tatăl copilului este rapperul Cordae, un cântăreț în vârstă de 25 de ani, cu care Naomi Osaka are o relație din anul 2019. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

VIDEO / Muzeul Luvru, acaparat de activități sportive înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

  Pentru a sărbători spiritul Jocurilor Olimpice care va cuprinde Parisul în vara acestui an, Muzeul Luvru propune o inițiativă inedită

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.