Cei mai buni șahiști din lume se vor confrunta la București

Autor: Andrei Szabo

Bucureștiul va găzdui în acest an una dintre cele opt etape ale Grand Chess Tour 2019, în luna noiembrie. La eveniment vor participa 10 dintre cei mai buni 12 şahişti ai lumii.

Grand Chess Tour este o competiţie comparabilă cu Liga Campionilor la fotbal, la care participă maeştri precum norvegianul Magnus Carlsen, campionul mondial în exerciţiu, Fabiano Caruana, finalistul ediţiei precedente, sau foştii lideri mondiali, Viswanathan Anand si Vladimir Kramnik.

Etapa de la București va purta numele Superbet Rapid & Blitz și se va derula între 4 şi 11 noiembrie. Finala va avea loc la Londra, în luna decembrie, unde se va acorda şi marele premiu în valoare de 1,75 milioane de dolari.

Vedetele turneului vor fi Magnus Carlsen, puştiul minune care în 2014 a bifat cel mai mare scor din istorie, 2882, şi Fabiano Caruana, americanul de origine italiană care îi ameninţă supremaţia. Astfel, românii pot vedea la Bucureşti o reeditare a finalei Campionatului Mondial de anul trecut câştigată de nordic după prelungiri, adică partide rapide, de 25 minute pe ceas, introduse pentru departajare după ce primele 12 dueluri s-au încheiat remiză.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Iul. 2023

De Ziua Mondială a Şahului, concurs Ziarul de Sport, în parteneriat cu Editura Neverland

 Puteți câștiga un exemplar al cărții „Morala Șahului”, de Bogdan Ionescu.

Autor: Nicolae Comănescu / 02 Iun. 2023

Tinerii cu potențial sportiv din România pot aplica pentru finanțare la a 18-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor

 Programul MOL de promovare a talentelor oferă anual sprijin financiar tinerilor sportivi cu rezultate foarte bune.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos. 

Autor: Guy Aka Martial / 01 Aug. 2024

Simone Biles, uimitoare în concursul de individual compus de la Jocurile Olimpice

 Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Iul. 2024

David Popovici, supersonic ! Românul, campion olimpic la 200 metri liber

 David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.