Performanța carierei pentru Marius Copil! Este în finală la Basel

Autor: Ștefan Adrian Olteanu

Tenisul românesc continuă să ofere vești minunate. Deși Simona Halep este in continuare accidentată, Marius Copil îi ține locul cu brio pe primele pagini și are un parcurs excelent la turneul din Elveția.

Arădeanul este aproape să își vadă visul cu ochii și să joace o finală magistrală cu Roger Federer, chiar la acesta acasă. Copil l-a învins astăzi în semifinalele turneului de la Basel pe neamțul Alexander Zverev (5 ATP) și odată cu această performanță a stabilit noi recorduri în cariera sa.

După ce acum trei zile reușea cea mai importantă victorie a carierei împotriva lui Marin Cilic care ocupă a 6-a poziție în clasamentul ATP, astăzi l-a învins pe deținătorul poziției a 5-a și, cu această victorie, și-a asigurat și un loc în prima finală la un turneu de 500 puncte ATP.

Astfel, elevul lui Andrei Pavel se apropie de Top 60 ATP, cea mai bună clasare a sa de până acum fiind pe poziția 73.

Românul s-a impus în fața lui Zverev în trei seturi 6-3 6-7 6-4, după două ore și 31 de minute asigurându-și 300 puncte ATP și un cec în valoare de €209,715. Copil a avut un prim serviciu foarte bun pe tot parcursul meciului și a reușit 26 de ași.

În finală Copil îl poate întâlni pe idolul său, Roger Federer (3 ATP), care va juca astăzi în cealaltă semifinală contra lui Daniil Medvedev (20 ATP). Ultimul act se va desfășura mâine de la ora 16:00.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.