Un nou partener pentru Florin Mergea din 2018. Va juca alături de sârbul Nenad Zimonjići

Autor: Daniel Samoilă

Aflat pe locul 53 în clasamentul ATP de dublu, românul Florin Mergea a anunțat pe o rețea de socializare că va face pereche cu sârbul Nenad Zimonjići pentru prima parte a anului 2018.

"Am fost destul de norocos în viaţă să cunosc şi să am alături de mine oameni deosebiţi. La fel şi în cea legată de tenis. Înainte de a vă spune cu cine voi juca în prima parte a anului viitor, aş dori să-i mulţumesc lui Adi pentru colaborarea noastră şi sper să iasă cu bine din provocarea căreia trebuie să-i facă faţă. Nenad Zimonjić e un jucător care nu mai are nevoie de prezentare, dar mai mult, e un om special pentru mine. O să vă povestesc mai multe cu altă ocazie. Eu şi Zimo ne-am tot tatonat reciproc în ultimii ani dar angajamentele noastre din acele momente nu au permis ca intenţiile noastre să devină realitate. Totul are o limită însă, de aceea mă bucur să vă spun că, începând cu startul lui 2018 vom juca împreună", a spus Mergea.

Din luna iulie, Mergea a făcut echpă cu Florin Barbu, alături de care a jucat câteva turnee. Barbu însă a fost suspendat pentru dopaj, iar Mergea a trebuit să opteze pentru un alt partener.

În vârstă de 32 de ani, Mergea are șapte titluri la dublu, dar și o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, alături de Horia Tecău.

Zimonjici, în vârstă de 41 de ani, a fost numărul 1 mondial la dublu în 2008 şi are în palmares trei titluri de Grand Slam la dublu şi cinci la dublu mixt. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

VIDEO / Muzeul Luvru, acaparat de activități sportive înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

  Pentru a sărbători spiritul Jocurilor Olimpice care va cuprinde Parisul în vara acestui an, Muzeul Luvru propune o inițiativă inedită

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.