Ziua nimfelor românești: 35 de ani de la medaliile lui Vali Ionescu și Anișoara Cușmir la Europeanul de la Atena

Autor: Pompiliu-Nicolae Constantin

Obișnuiți cu seceta performanțelor din atletismul românesc, ne agățăm cât se poate de des de rezultatele generațiilor anterioare. Poate că acestea vor fi un imbold pentru cele ce vor să vină.

Astfel, se cuvine să rememorăm un episod remarcabil al săriturii în lungime din România: Campionatul European din 1982, de la Atena.

În urmă cu fix 35 de ani, Vali Ionescu și Anișoara Cușmir au monopolizat această probă și au urcat pe primele două locuri. Au cucerit aurul și argintul lângă Acropolis.

Iar câțiva hâtri le-au găsit imediat un supranume celor două atlete, o sintagmă corelată cu spațiul în care făcuseră performanța, „nimfele românești”.

Vali Ionescu și Anișoara Cușmir au făcut parte dintr-o generație remarcabilă, iar Europeanul din Grecia a fost doar unul din numeroasele lor repere sportive.

N-au fost neapărat într-un duel direct, deși Vali Ionescu era legitimată la Rapid, iar Anișoara Cușmir la Steaua, ci mai degrabă într-o întrecere cu ele însele și cu centimetri.

Dar să revenim la acel 7 septembrie 1982.

Cele două săritoare erau în vârf de formă. Vali Ionescu reușise să obțină medalia de bronz la Europeanul de sală de la Milano, din martie 1982.

Chiar în prima zi a lui august 1982, cele două se întrecuseră într-un concurs formidabil, care a consemnat doborârea recordului mondial de trei ori. Era deja un duel nemaivăzut. Anișoara Cușmir a doborât pentru prima oară recordul mondial, sărind 7,15 metri, spulberând practic recordul deținut la acel moment de Vilma Bardauskiene 7, 09 metri. Apoi, în acelaşi concurs, performanţa ei a fost ameliorată de Vali Ionescu, care a sărit 7,15 metri, iar apoi 7,20 metri.

Momentul ascendent al lui Vali Ionescu s-a menținut și la Atena. Săriturile din calificări nu fuseseră grozave, iar concurența din URSS, RDG, RFG și Ungaria se anunța acerbă. În aer liber și miros de măslini, Vali Ionescu avea să devină campioană a Europei cu o săritură de 6,79 metri. Ea a depăşit-o cu șase centimetri pe Anişoara Cuşmir.

Doi ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, într-o altă finală istorică, cele două sportive au inversat locurile. Anișoara Cuşmir a luat aurul olimpic, sărind 6,96 metri, iar Vali Ionescu s-a mulțumit cu argintul, sărind 6,81 metri. 

A fost încă un episod al unei rivalități sportive fascinante, plină de emoții. Vali Ionescu și Anișoara Cușmir au fost cele care au dus mai departe ștafeta performanței pornită de Viorica Viscopoleanu. Dominația lor a marcat prima jumătate a anilor 80. De altfel, la 4 iunie 1983, Anișoara Cușmir a reuşit să bată în aceeași sesiune de două ori recordul mondial, cu o progresie de 16 centimetri, de la 7,27 metri, la 7,43 m.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Apr. 2024

Curioasa poveste a torței olimpice

 Chiar dacă flacăra olimpică are rădăcini antice, ștafeta olimpică în sine este o chestiune relativ modernă.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.