Curioasa poveste a torței olimpice

Autor: Nicolae Comănescu

În căldura arzătoare a zilei de 20 iulie 1936, în spațiul istoric al ruinelor antice din Olimpia, o tradiție aparent longevivă se desfășura. Konstantinos Kondilis, un alergător grec, a aprins torța olimpică, marcând începutul unei călătorii epice de 12 zile către Berlin pentru Jocurile Olimpice de vară din 1936.

Cu toate acestea, în spatele aparențelor de ritual antic se afla un spectacol modern meticulos orchestrat, finanțat în întregime de Germania nazistă. Ideea lui Carl Diem, organizatorul șef al Jocurilor de la Berlin, era să demonstreze măiestria nazistă pe scena mondială.

Adolf Hitler, inițial disprețuitor față de mișcarea olimpică, a fost convins de Joseph Goebbels să vadă Jocurile ca o platformă pentru propaganda nazistă. Torța olimpică, cu legăturile sale cu Grecia antică, se potrivea perfect viziunii lui Hitler despre supremația nazistă.

Fiecare aspect al torței olimpice, ca o continuatoare al focului de la Olimpia, a fost o producție germană. Pe măsură ce flacăra străbătea Europa, devenea un simbol al dominației naziste, întâmpinat cu fervoare de naziștii austrieci și adulație la granița cehă. Intrarea triumfală a lui Fritz Schilgen în Stadionul Olimpic din Berlin a sigilat lovitura de propagandă, legând Reichul de Muntele Olimp.

Totuși, călătoria flăcării a prevestit și vremuri mai întunecate. Doi ani mai târziu, anexarea Austriei de către Hitler a reflectat marșul triumfal al releului, ducând la ororile celui de-al Doilea Război Mondial.

Cu toate originile sale, ștafeta torței olimpice a persistat. În 1948, "ștafeta păcii" a început din nou în Olimpia, simbolizând speranța într-o lume sfâșiată de război. Iar tradiția s-a păstrat în acest sens.

Chiar dacă flacăra olimpică are rădăcini antice, ștafeta olimpică în sine este o chestiune relativ modernă. Nu exista o ștafetă a torței, în felul în care o cunoaștem acum, pentru jocurile antice, chiar dacă ar fi putut exista un altar la Olimpia unde torțele ardeau în onoarea zeilor.