Povestea lui Rocky Marciano, pugilistul neînvins care a inspirat seria de filme Rocky

Cine a văzut seria de filme Rocky și încă mai trăiește cu impresia că Rocky Balboa a fost un pugilist real trebuie să știe că de fapt personajul principal a fost inspirat din viața și cariera lui Rocky Marciano.

Articolul de față își propune să prezinte viața celui care s-a retras la 32 de ani, neînvins, Rocky Marciano.

A agățat mănușile în cui pentru a avea mai mult timp alături de familia sa. În 1956 avea un bilanț de 49 de victorii din tot atâtea meciuri, iar ritmul cu care luptase îi crease imaginea unui supraom.

Cum s-a format însă legenda lui Rocky Marciano ?

Rocco Francesco Marchegiano pe numele său adevărat s-a născut la 1 septembrie 1923 în Massachusetts, fiind cel mai mare dintre cei șase copii ai familiei. În primii ani ai vieții a căpătat o formă agresivă de pneumonie, iar medicii i-au dat șanse mici de supraviețuire. A trecut totuși în mod misterios peste acest episod. A renunțat la școală la vârsta de 16 ani pentru a munci. A avut o serie de meserii care l-au solicitat fizic, precum descărcător de marfă din camioane sau cărăuș. În 1943 a fost luat în armată, iar visul său de a deveni jucător de baseball s-a evaporat după niște probe nereușite la Chicago Cubs.

A început să-și câștige existența ca pugilist, iar în scurt timp a devenit campion al regiunii New England. În martie 1947 a debutat la profesioniști cu o victorie prin knockout. Rocky Marciano a fost remarcat de managerul Al Weill, care l-a cooptat în echipa sa și l-a angajat pe antrenorul Charley Goldman să lucreze cu el.

Numele său a generat rumoare în 1950 când Rocky a devenit cunoscut la nivel național după ce l-a bătut pe neînvinsul până atunci Roland La Starza. Anul următor i-a învins pe celebrii Rex Layne și pe idolul său din copilărie Joe Louis. Seria de victorii era impresionantă, iar nume importante precum Lee Savold, Harry Mathews sau Joe Walcott au căzut victime pumnilor și anduranței lui Rocky Marciano. Pumni despre care presa vremii scria că sunt precum „niște meteoriți care ating pământul”.

Rocky Marciano s-a supus unui ritm infernal, cu o medie de șase meciuri pe an, iar în perioada 1952-1955 a câștigat cinci meciuri pentru titlul mondial. Filmele produse ulterior și care-i conturează legenda au un sâmbure de adevăr când se referă la devotamentul său față de antrenament. Apropiații îl descriau ca un obsedat pentru pregătire. Fratele său Peter Marciano povestea: „Rocky trăia precum un călugăr. Avea o condiție fizică incredibilă. Era devotat antrenamentului și putea mereu să dea mai mulți pumni decât să primească. Oamenii au vorbit prea puțin de pregătirea lui, însă asta l-a ajutat enorm”.

 

Loviturile lui Marciano era considerate adevărate ciocane. La o zi după eșecul său cu Marciano, Archie Moore spunea pentru New York Times: „Marciano este de departe cel mai puternic pugilist pe care l-am întâlnit în cariera mea de 20 de ani. Și credeți-mă, i-am întâlnit pe cei mai puternici”.

Rocky avea și un psihic puternic dincolo de o forță fizică devastatoare. Niciodată nu a aruncat prosopul și a reușit să-și macine adversarii cu revenirile sale. Privindu-i meciurile, concluziona comentatorul sportiv Steve Corbo, îți dai seama că oricât de grele erau condițiile de luptă, el avea sentimentul permanent că va câștiga.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Apr. 2024

Curioasa poveste a torței olimpice

 Chiar dacă flacăra olimpică are rădăcini antice, ștafeta olimpică în sine este o chestiune relativ modernă.

13 Apr. 2023

SPECIAL / Povestea lui Igor Vîsoțchi, unul dintre cei mai mari boxeri din urmă cu o jumătate de secol, decedat la vârsta de 69 de ani

Singurul pugilist care l-a oprit pe triplul campion olimpic cubanez Teofilo Stevenson.

Autor: Nicolae Comănescu / 31 Mar. 2023

Studiu / Bicarbonatul de sodiu, noul panaceu al sportivilor ? Ce spune știința

 Praful de copt este la modă acum în lumea ciclismului.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.