Irina Begu s-a calificat în finala de la București, după o victorie în fața celei de-a doua favorite

Autor: Alexandru Pavel

Irina Begu s-a calificat în finala de la București, după ce a învins-o pe cea de-a doua favorită a turneului, Carla Suarez Navarro, în două seturi identice, scor 7-5, 7-5, în două ore și nouă minute de joc.

Jucătoarea iberică a început perfect partida, conducând cu 3-0, cu două break-uri în față. Românca a revenit, realizând și ea o serie de trei game-uri, pentru a-și pierde din nou serviciul, la scorul de 3-3. Irina s-a impus însă în jocul imediat următor și a împins prima manșă în prelungiri, acolo unde a și câștigat, cu scorul de 7-5, la prima minge de set avută.

Actul secund a mers după un tipar diferit față de primul, Begu fiind de această dată mereu în față. Sportiva din România a condus de altfel cu 5-2, dar Suarez Navarro a avut puterea să revină, egalând la cinci. Irina a câștigat ultimele două game-uri ale disputei, punând capăt partidei la a patra minge de meci.

Pentru calificarea în finală, românca va primi un cec în valoare de 21.400 de dolari și 180 de puncte WTA, care o vor ajuta să revină între primele 50 de jucătoare ale lumii. În ultimul act, Irina poate da peste o altă româncă, Ana Bogdan, cea care o va întâlni pe germanca Julia Georges, în cea de-a doua semifinală. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.