US Open stabilește noi recorduri în ceea ce privește premiile în tenis

Autor: Alexandru Pavel

 

Turneul de la US Open este recunoscut ca fiind competiția de tenis care acordă cele mai mari premii în bani, iar acum organizatorii s-au trecut pe ei înșiși, fondul total de premiere urmând să depășească suma de 50 de milioane de dolari.

USTA (n.r. = Asociația Americană de Tenis), a anunțat că ultimul turneu de Grand Slam al anului va avea premii cu patru milioane de dolari mai mari decât anul trecut, mai exact 50.4 milioane de dolari, o sumă record pentru „sportul alb”.

Campionii din probele de simplu vor primi câte un cec în valoare de 3,7 milioane de dolari, în timp ce învingătorii din competiția de dublu vor încasa 675.000 de dolari.

”În urmă cu cinci ani, le-am promis sportivilor că fondul total de premiere va depăși 50 de miloane de dolari, iar acum ne respectăm promisiunea. Pe lângă acest lucru, jucătorii se vor putea bucura de noi facilități în cadrul US Open”, a fost declarația Katrinei Adams, președintele USTA.

Ultimul turneu de Grand Slam al anului va debuta pe 22 august, odată cu primul tur de calificări. Nu mai puțin de cinci români sunt direct acceptați pe tablourile principale de simplu (Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Irina Begu, la feminin, respectiv Marius Copil, în proba masculină).

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.