Șeful tenisului feminin preconizează schimbări istorice în WTA

Autor: Nicolas Grama

Nu doar Cupa Davis sau Fed Cup intenționează să-și schimbe formatul.

CEO-ul WTA, Steve Simon, a anunțat că tenisul feminin va avea parte de schimbări de regulament.

Acestea au menirea de a scurta durata meciurilor de simplu.

Sistemul care ar putea fi aplicat va fi asemănător sistemului din jocurile de dublu, unde nu mai există „regula avantajului” și unde setul al treilea este constituit dintr-un super tie-break până la 10.

„Sistemul de la dublu mi se pare potrivit, deoarece durata meciurilor nu se întinde pe mai mult de 60-90 de minute. Și asta ar fi grozav. Ne-ar ajuta și în interesul manifestat de televiziuni. Pentru telespectatori ar fi mai spectaculos”, a declarat Steve Simon.

Măsura va fi luată mai întâi la nivelul copiilor și juniorilor, pentru a-i obișnui pe aceștia, după care sistemul va fi implementat și la categoriile superioare.
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.