Profil de adversar/ Marina Erakovic, doar un sparring-partner pentru Simona Halep?

Autor: Vasile Cenușă

 Favorită număr doi la US Open, Simona Halep are o adversară aparent facilă în primul tur. Este vorba de jucătoarea neo-zeelandeză de origine croată Marina Erakovic, 27 ani, locul 99 WTA.

 Erakovic nu a avut un sezon foarte bun până acum, ea „bifând„ înfrângeri la jucătoare mai degrabă modeste precum Olga Savchuk, Kurumi Nara, Yulia Putintseva sau Chanelle Scheepers. În total, 17 victorii și 18 înfrângeri are neo-zeelandeza în turneele WTA de anul acesta. Poate cele mai importante victorii din acest sezon au fost la Monica Puig, Daria Gavrilova și Monica Niculescu, dar per total sportiva din Oceania e departe de forma din 2012, când ajungea în primele 40 de jucătoare ale lumii.

 Dintre toate turneele de Grand Slam la care a participat, la US Open stă cel mai prost, înregistrând doar o victorie în cele cinci participări de până acum, chiar anul trecut. Cele mai bune rezultate ale sale constau în atingerea turului 3 la Roland Garros (2013) și Wimbledon (2008, 2013).

 Ca fapt interesant, este de menționat că Marina Erakovic a jucat patru finale de Grand Slam la juniori, în proba de dublu, dintre care două alături de Monica Niculescu, ambele pierdute la Wimbledon, în fața Viktoriei Azarenka și a Volhei Havartsova (în 2004) și apoi în fața aceleiași Viktoria Azarenka, care a jucat de data aceea cu Agnes Szavay (în 2005).

 Alături de Michaella Krajicek, ea le-a învins pe Monica Niculescu și Mădălina Gojnea în finala de la US Open, juniori, în 2004, pentru ca în 2005, să facă o pereche victorioasă la Australian Open, juniori, alături de Viktoria Azarenka. Aceste două trofee, alături de cel de la turneul WTA Premier de la Memphis, din 2013, sunt cele mai importante rezultate din cariera sa de până acum.

 Rezultatele din acest an, cât și prestația mai degrabă modestă a neo-zeelandezei pe hard anunță o victorie lejeră a româncei. Dar în tenis, mai ales la turneele de Mare Șlem, nu se știe niciodată.

 FOTO: www.3news.co.nz

 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne citiți zilnic și să ne urmăriți pe Facebook sau Twitter ! www.ziaruldesport.ro încearcă să vă aducă în fiecare zi cele mai importante știri, analize, editoriale, reportaje și interviuri din lumea sportului.
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Apr. 2024

Analiză / Nike se luptă să țină pasul cu concurența

 În industria echipamentului sportiv, a rămâne relevant poate fi o chestiune trecătoare.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.