Interviu cu Georgiana Aniței, noua fată de aur a atletismului românesc: ”Visez la măcar o medalie olimpică”

Autor: Viorel Berbece

Georgiana Iuliana Aniței a avut două săptămâni grele, timp în care a participat la două dintre cele mai importante competiții la nivelul ei de vârstă, Campionatul Mondial rezervat cadeților, la Cali, precum și Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Tbilisi. La ambele, sportiva din Bacău a luat aurul la triplusalt. Ajunsă în sfârșit acasă, Georgiana a fost de acord să ne acorde un interviu. Lectură plăcută!

Ziarul de Sport: Cum a concursul de la Cali si, mai ales, ce ai simtit dupa ce ai reusit acea saritură impresionantă, la ultima încercare?

Georgiana Aniței: A fost un concurs frumos,incitant și plin de bucurie. Imediat după concurs, m-am simțit foarte fericită mai ales pentru că am aratat lumii ceea ce pot să fac.

Ziarul de Sport: Din Columbia ai trecut în Georgia, acolo unde ai bătut recordul competiției la F.O.T.E și ai urcat din nou pe prima treaptă a podiumului la triplusalt. Cum te-ai simțit?

Georgiana Aniței: A fost un pic obositor, mărturisesc, un adevărat tur de forță. Dar la final, pot spune că a fost o experiență foarte frumoasă, iar faptul că am obținut și un rezultat bun mă face să mă simt fericită.

Ziarul de Sport: Cum este să auzi imnul la final și cum te simti ca româncă, vazând că duci mai departe tradiția disciplinei la care concurezi?

Georgiana Aniței: Mă simt foarte onorată că fac parte din această țară, din această comunitate, mă simt mândră că sunt româncă, iar faptul că lumea află de România și prin performanțele noastre sportive este un lucru care mă încântă. A auzi imnul și a vedea steagul țării tale arborat este un sentiment extraordinar, nu am cuvinte să dezvolt acest sentiment.

Ziarul de Sport: Cât este transpirație și cât este inspirație la triplusalt? Tu cât te antrenezi zilnic?

Georgiana Aniței: Cred că cine a venit cu formula ”transpirație 99%, inspirație 1%” are perfectă dreptate .Degeaba ai inspiratie, daca nu muncești. Iar eu dedic în fiecare zi ore bune procesului de perfecționare.

Ziarul de Sport: Apropo de antrenamente, ce poți să ne zici despre antrenorul tău, Cristi Nemțeanu?

Georgiana Aniței: El este cu siguranță unul dintre cei mai buni antrenori din lumea atletismului românesc. Facem treabă foarte bună împreună, iar sezonul acesta pot spune că am realizat ceea ce ne-am propus, și anume să ne prezentăm cât mai bine la concursurile interne și internaționale.

Ziarul de Sport: Într-un an destul de negru pentru sportul băcăuan, se poate spune că tu ai salvat onoarea. De ce crezi că sportul în Bacău este în regres și ce crezi tu că ar trebui făcut pentru ca Bacăul să fie din nou un nume important pe harta sportului din România?

Georgiana Aniței: Copii din ziua de azi nu mai caută să facă sport, din această cauză și acest regres. Ei nu știu ce este aceea muncă, ce înseamnă să depui puțin efort, să îți îndeplinești un vis doar cu propriile puteri. Ei își caută alte preocupări. Sper să se schimbe ceva în viitor, în acest sens.

Ziarul de Sport: Știu că ai sărit și mai bine decât la Cali, chiar anul acesta, la București. Ce barem visezi să bați? Care este idolul tău din atletism?

Georgiana Aniței: Obiectivul meu pe anul acesta este să îmi îndeplinesc baremul de Olimpiadă .Idolul meu în atletism este Ivana Španović, săritoare la lungime.

Ziarul de Sport: Pe lângă triplusalt, mai practici și săritura în lungime, dar și pentatlonul. Nu pot să nu te intreb dacă mai ai timp și pentru școală sau viață personală înafara antrenamentelor?

Georgiana Aniței: Desigur că mi-am alocat timp și pentru scoală și pentru timp personal. Este acest timp cam limitat, ce-i drept, dar da, în general reușesc să îmi fac timp pentru ceea ce vreau eu

Ziarul de Sport: Nu în ultimul rând, știm foarte bine că România a dat de-a lungul anilor mulți campioni europeni și mondiali la juniori, dar că mulți dintre acestia nu au putut confirma, din varii motive, și la seniori. Daca ar fi să faci un pariu cu viitorul tău sportiv, ce predicție ai da, cât de sus crezi că poți ajunge?

Georgiana Aniței: În primul rând, sper să fiu sănătoasă și să fiu ferită de accidentări. Apoi, de ce nu, ca obiectiv personal pe termen lung, sper să pot lua măcar o medalie la Olimpiadă, ori în 2020, ori la cea din 2024.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne citiți zilnic și să ne urmăriți pe Facebook sau Twitter ! www.ziaruldesport.ro încearcă să vă aducă în fiecare zi cele mai importante știri, analize, editoriale, reportaje și interviuri din lumea sportului.

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 14 Dec. 2023

Interviu exclusiv cu Michael Primbs, avocat german, despre Super Liga Europei la fotbal, legea antitrust si Campionatul European de anul viitor

Fotbalul european freamătă în această perioadă. Fanii și profesioniștii din domeniu așteaptă cu nerăbdare o decizie privind Super Liga Europei ...

Autor: Pompiliu Constantin / 26 Mai 2023

Interviu cu Xavier Dietlin, fost fotbalist în naționala Elveției, devenit designer în industria ceasurilor: Accidentarea m-a salvat de fotbal

 Elvețianul este considerat o figură inovatoare în domeniul orologeriei, însă puțini știu despre el că  a jucat fotbal profesionist.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2023

VIDEO / Simona Halep rupe tăcerea și răspunde la mai multe întrebări despre cazul său de dopaj

 Simona Halep are mai bine de jumătate de an de când așteaptă să fie judecată.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.