Autor: Maria Sorescu
Fotbaliștii nu au o reputație foarte bună când vine vorba de cultură, însă unii dintre ei sunt excepții. Cu mai mulți ani în urmă, The Guardian făcea o listă cu scriitori care au fost fotbaliști. În spațiul românesc vedem tot mai mult cum oamenii de fotbal închiși în pușcărie se transformă peste noapte în cercetători științifici și scriu la foc automat cărți despre subiecte complexe.
În afara României, acest fenomen nu există, astfel că trebui să săpăm destul de mult pentru a găsi fotbaliști-scriitori. Evident, nu punem la socoteală nici manualul de gătit pentru copii, scos la un momentdat de UEFA. Dacă eliminăm și cărțile de memorii, atunci aria de selecție devine foarte plăpândă.
Avem totuși fotbaliști deveniți scriitori de succes la nivel mondial. Albert Camus a fost un portar modest la Racing Universitaire Algerios și din fericire cariera sa a căpătat valoare datorită cărților publicate. Îl puteți identifica în fotografia atașată articolului într-una din posturile sale atletice.
Tot portar de fotbal a fost și Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes. Ba chiar el a fost unul dintre pionerii acestui sport, evoluând la Portsmouth în secolul al XIX-lea.
David Icke, ceva mai celebru la Hereford United, a făcut carieră și în lumea literară. Unul dintre ultimii apăruți pe listă este fostul atacant al lui Colombus Crew și Houston Dynamo, Jason Garey, care într-o pauză cauzată de o accidentare s-a apucat de scris și publicat gânduri și idei. Așadar, sămânța scrisului există chiar și printre fotbaliști. Rămâne la mâna hazardului sau a fotbalistului ca ei să ajungă cunoscuți.
Muzeul Sportului din Capitală a găzduit lansarea volumului "Forţa femeilor în sport".
Autorul, Petru Viorel Ardelean, este lector universitar doctor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Cronicarul avea 92 de ani.
A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.
Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.
Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.