Marica și drumul Stanbulului

 Marica a ales drumul Turciei, asemenea unui tribut contemporan, pe care îl plătește orice fotbalist care nu este în stare să-și apere statutul. Atacantul a reușit un număr de goluri modest pentru o mare speranță, așa cum a plecat de la Șahtior. Iar ca Marica au fost mulți.

„A plecat pe drumul Stanbulului”, se spunea pe vremuri despre cineva care mergea către civilizație, spre o viață de lux. Așa a făcut și Marica. A lăsat munca și posibilitatea de a crea ceva frumos pe la Stuttgart și Getafe și a ales huzurul turcesc. E adevărat că va practica aceeași meserie și la Konyaspor, dar vizbilitatea va fi redusă și se va limita la câteva rânduri în presa din Turcia și poate reportaje ale jurnaliștilor români.

Marica are șansa că este contemporan cu o penurie de atacanți și că Pițurcă îl simpatizează, însă eșecul la Konya l-ar putea trimite în disgrația tuturor. Ca el au fost mulți, iar amintirile sunt puține despre ei.

Memoria trebuie reîmprospătată cu exemple recente. În 2001, Arsene Wenger l-a adus pe Francis Jeffers, o mare speranță a lui Everton. Cel supranumit „Fox in the Box” a fost una din marile dezamăgiri ale lui Arsenal și probabil cel mai mare eșec managerial al lui Wenger, ținând cont că a dat atunci 8 milioane de lire pe el.

Un alt caz asemănător este cel al lui Ricardo Quaresma, care a bifat echipe mari, dar nu va rămâne în istoria fotbalului cu prea multe realizări. Quaresma a jucat pe la Barcelona, FC Porto, Inter și Chelsea. A ales și el Turcia, la un momentdat, sperând că se va relansa la Beșiktaș, dar a eșuat. Așadar, Marica are exemple de care să fugă, iar timpul nu mai este aliatul său. Drumul Stanbulului e bătătorit cu bani, cu intenții bune, dar fotbalistul trebuie să-și justifice investiția.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 21 Apr. 2024

Cum se văd Jocurile Olimpice de la Paris prin prisma dopajului din înotul chinez

 În sport, toată lumea trebuie să fie supusă acelorași reguli pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Autor: Nicolae Comănescu / 20 Apr. 2024

Analiză / Bilanțul lui David Popovici la Naționalele de la Otopeni și perspectiva pentru Jocurile Olimpice

 David Popovici a câștigat categoric cele patru probe în care a concurat la Campionatul Naţional de Înot de la Otopeni, 50m, 100m, 200m și 400m. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

VIDEO / Muzeul Luvru, acaparat de activități sportive înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

  Pentru a sărbători spiritul Jocurilor Olimpice care va cuprinde Parisul în vara acestui an, Muzeul Luvru propune o inițiativă inedită

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.