Poveștile eroilor rugbyști care au murit pe baricade pentru eliberarea de sub comunism

Autor: Maria Sorescu

Nu în mod întâmplător, rugby-ul este considerat un sport de gentlemeni, practicat de duri.În decembrie 1989, jucătorii de rugby au ieșit în stradă pentru a pune umărul la grămada nemulțumită. Oamenii căliți în luptele de pe teren au pierdut bătălia cu sistemul și doctrina, dar au izbândid în lupta cu istoria. Chiar dacă au trecut 23 de ani de la acele momente, sportul nu ar trebui să uite că și datorită celor 6 oameni din rugby, care au murit în decembrie 1989, noi ne bucurăm de libertate.

Dintre aceste victime, 3 au fost jucători de la Rapid, iar 2 dintre cei uciși erau de la echipa de rugby a Stelei. Numele lor nu ar trebui uitate și încercăm un exercițiu de memorie pentru cei 6 care au pierit în luptele din București.

RADU DURBAC. Era maior și apăra cu arma în mână clubul Steaua. De undeva din necunoscut, o rafală scurtă de mitralieră, trasă din spate de un atacator misterios, a făcut ca sportivul să se prăbuşească. Deşi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Militar, a decedat în ambulanţă, în braţele doctorului. A fost primul erou-martir din rândul sportivilor de performanţă. Fiul său, Bobby Durbac a ocupat vreme demulți ani șefia departamentului de marketing de la echipa de fotbal Steaua.

Radu Durbac a jucat aproape 40 de meciuri ca fundaş al naţionalei în anii ’70 şi a făcut parte din echipa care a obţinut victoria cu 15-10 în faţa Franţei, la Bucureşti, în anul 1974, meci în care a marcat opt puncte. El a cucerit 10 titluri de campion ca antrenor şi ca jucător, fiind pentru secţia de rugby a Stelei ceea ce a reprezentat Lăcătuş pentru fotbal. După încheierea activităţii, Durbac a fost antrenor al echipei de rugby a Stelei.

FLORICĂ MURARIU. A fost căpitan al echipei Romaniei de rugby, a disputat 69 de meciuri in tricoul selecționatei frunzei de stejar. A participat la victoriile istorice cu Franta, Scotia si Tara Galilor, precum si la prima editie a Cupei Mondiale. A jucat în selectionata mondiala pe Arms Park, la Centenarul rugbyului galez. A fost ucis in momentul in care se indrepta spre sediul clubului Steaua. Familia fostului international Florica Murariu, impreuna cu autoritatile locale din comuna Mitoc, judetul Botosani, si Federatia Romana de Rugby au inaugurat in 2010 un muzeu in localitatea natala a jucatorului.

PETRE ASTAFEI. Provenea dintr-o familie de mari sportivi, fiind fiul fostului recordman national la saritura cu prajina si frate al Galinei Astafei, multipla campioana la saritura in inaltime. In acel decembrie 1989 avea 19 ani. Juca pe postul de flanker la Rapid. A fost impuscat mortal in Piata Revolutiei, pe 22 decembrie, dupa ce dictatorul Ceausescu fusese arestat la Targoviste. O stradă din București îi poartă numele.

FLORIN BUTIRII. La cei 20 de ani ai sai, era socotit o adevarata forta a naturii (197 cm, 100 kg). Cu ai sai colegi a plecat la Televiziunea Romana, unde a fost ranit grav. A decedat doua zile dupa aceea. Familia a cercetat cazul și a aflat că Florin a ajuns pe strada Nuferilor, lîngă direcţia RATB, unde ardea o casă.

Florin a mers să-i ajute pe proprietari, iar cei care erau cu el au povestit că din casa respectivă, o vilă, a început să se tragă. Au apărut 2 inşi îmbrăcaţi în salopete de muncitori care au început să tragă în cei care încercau să stingă incendiul. Florin a fost singurul atins de gloanţe. Criminalii nu au fost identificați vreodată.

BOGDAN STAN. A fost prezent pe baricadele din Piata Universitatii din primele ore ale revoltei. Acolo, in bratele sale a murit unul dintre cei mai buni prieteni ai sai. Plecat mai apoi la Televiziune, tanarul jucator al Rapidului a fost ranit mortal. Sportivul de 21 de ani a fost în prima linie. El a adus atunci, în mijlocul pieţii, camionul pe care s-a clădit rezistenţa baricadei.

Mama lui Bogdan a scris o carte, “Trage, laşule!”,în care a descris cum a murit fiul ei. Bogdan a fost împuşcat de două ori chiar de către un individ care se alăturase grupului de manifestanţi încă din Piaţa Universităţii.

CRISTIAN TOPORAN. Avea doar 19 ani și un curaj nebun, care l-a trimis în grămada revoluției din 21 decembrie. De atunci, Cristi nu a mai trecut pe acasă. Era component al formatiei Energia Bucuresti și promitea sa-si faca o cariera frumoasa in sport, mai ales că avea un fizic impresionant.

A murit la 23 decembrie, dar familia sa a aflat abia după o săptămînă de acest aspect, când tatăl său, Vasile Toporan, şi-a găsit băiatul la morgă. Cristian fusese împuşcat în şold şi în cap.
Timp de cîţiva ani, tatăl a încercat să-l găsească pe cel care i-a ucis băiatul, dar atunci când a ajuns la șefii Armatei aceștia i-au transmis că este imposibil ca ucigașii să fie identificați. Cristi mai avea un frate şi o soră. Ambii au părăsit însă România, alegînd să trăiască în Italia, respectiv Germania. Este ultimul om care a vorbit cu Toporan, unul dintre miile de eroi anonimi ai Revoluţiei.

*** Vă invităm să ne susțineți munca în favoarea sportului cu un LIKE și un SHARE pentru pagina de facebook www.facebook.com/ZiarulDeSport sau urmărindu-ne pe twitter !