Autor: Dan Voinea
Max Verstappen și Red Bull domină autoritar sezonul în Formula 1. Plecat în premieră din pole-position pe circuitul de la Barcelona, olandezul a avut emoții doar în prima curbă de pe circuit, când Sainz a încercat să îl depășească. Apoi, cursa nu a avut istoric. Campionul mondial din ultimele două sezoane a fost de neoprit și a trecut linia de sosire la 24 de secunde de ocupantul locului secund.
A fost a 40-a victorie din cariera olandezului. Verstappen are cinci victorii din șapte în acest an (cursa de la Imola a fost anulată din cauza inundațiilor din nordul Italiei) și a pus deja 53 de puncte peste al doilea clasat, coechipierul Sergio Perez. Red Bull conduce detașat și la constructori, cu victorii pe linie în acest sezon.
Mercedes a terminat cu ambii piloți pe podium la Barcelona, Hamilton pe doi, Rusell pe trei. La el acasă, Fernando Alonso s-a clasat abia pe poziția a șaptea. Urmează Marele Premiu al Canadei, pe 18 iunie.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
Turul României 2025 la ciclism vine cu noutăți interesante în acest an, atât legate de traseu, cât și de televizare. Toate detaliile în cele ce urmează!
Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.