Corona Brașov, campioană națională la hochei pe gheață după un final de sezon cu scandal

Autor: Nicolae Comănescu

Finalul de sezon în hocheiul pe gheață masculin a fost marcat de controverse. Corona Braşov a câştigat Campionatul Naţional după ce regulamentul s-a schimbat din mers.

Mai exact, Comisia de competiţii din cadrul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă a decis să renunţe la desfăşurarea fazei play-off a competiției și să se treacă direct la finale.

Astfel, „lupii” de sub Tâmpa au învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul general de 2-1 și au obținut trofeul de campioni. După 4-6 în primul meci, de la Braşov, oamenii conduși de căpitanul Roberto Gliga au revenit și s-au impus cu 9-3 la Otopeni şi 7-1 la Braşov.

Kevin Domingue (2), Chase Schaber, Pavlo Borisenko, Radim Valchar, Sullivan Sills şi Andrei Vasile au marcat pentru ''lupi'' în ultimul meci, câștigat cu 7-1, golul Stelei fiind reuşit de Aleksandr Vasilev.

Pentru Corona, acesta este al cincilea titlu naţional, după cele din 2014, 2017, 2019 şi 2021. Cluburile SC Miercurea Ciuc şi ACSH Gheorgheni au protestat față de modul în care a fost schimbat sistemul competițional. 

Inițial, sistemul competiţional al acestui sezon prevedea o primă parte în care fiecare joacă cu fiecare, apoi primele trei echipe erau repartizate în Grupa A, iar următoarele patru în Grupa B. Trebuia ca formaţiile din Grupa A şi câştigătoarea Grupei B să joace un play-off, la finalul căruia primele două echipe se luptau pentru titlu, iar celelalte două pentru medaliile de bronz. 

Decizia de a schimba formatul a fost luată înainte de disputarea semifinalelor din play-off, astfel că echipele harghitene au anunțat că nu vor juca meciul pentru bronz. De asemenea, noul președinte al Federației Române de Hochei pe gheață, Attila Nagy, ales pe 6 aprilie, a anunțat că nu va valida acest triumf al Coronei Brașov.

Nu cred că aceste rezultate vor fi acceptate, deoarece noul management are o altă opinie. Pentru mine este inacceptabil ca o echipă să fie privată de dreptul de a se lupta la titlu”, a spus Nagy pentru szekelyhon.ro. Rămâne de văzut dacă titlul se va decide în instanță, acolo unde Federația Română de Hochei pe gheață este obișnuită să meargă în ultimele luni pentru a tranșa diverse spețe.

Poate te interesează şi:

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

01 Aug. 2025

Traseu și televizare Turul României 2025 - Toate detaliile

 Turul României 2025 la ciclism vine cu noutăți interesante în acest an, atât legate de traseu, cât și de televizare. Toate detaliile în cele ce urmează!

 

Autor: Guy Martial Gama / 29 Iul. 2025

David Popovici, campion mondial la 200 m liber la Singapore

 Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.