Naționala de handbal feminin, ca și calificată la Campionatul Mondial după o victorie superbă cu Portugalia

Autor: Nicolae Comănescu

Piteștiul a fost gazda perfectă pentru echipa națională de handbal feminin a României în barajul de calificare la Campionatul Mondial din acest an. Peste 4000 de spectatori au fost la înălțime și au împins de la spate handbalistele noastre către o victorie extraordinară în fața Portugaliei.

Cristina Neagu și compania au câștigat cu scorul 35-20, astfel că prezența la turneul final este aproape sigură, deși tricolorele mai au de jucat returul din Portugalia. 

Handbalistele pregătite de Florentin Pera s-au încălzit mai greu, dar s-au desprins treptat, iar după un sfert de oră conduceau cu 10-6. A urmat apoi un tur de forță, iar tricolorele au avut o secvență de joc excelentă, care le-a permis să mărească avantajul. La pauză tabela arăta 19-12.

Intensitatea ofensivei noastre s-a păstrat cu Cristina Neagu și Sorina Grozav în mare formă, astfel că diferența a ajuns la +10 pentru fetele noastre și a continuat să crească pe fondul greșelilor făcute de Portugalia. Scorul final a fost 35-20, iar returul din 12 aprilie (ora 22:15) pare doar o formalitate.

Cea mai bună marcatoare din tabăra României a fost Sorina Grozav, cu 7 goluri, urmată de Cristina Neagu și Nicoleta Dincă, fiecare cu câte 6 reușite. Crina Pintea a marcat de patru ori, iar Eliza Buceschi a bifat două goluri, la fel ca Ana Maria Tănasie, Cristina Laslo, Alexandra Badea și Sonia Seraficeanu.

Și portărițele noastre s-au remarcat cu procentaje bune. Daciana Hosu a apărat 8 aruncări (42,11%), Denisa Şandru a parat 5 şuturi (45,45%), iar Yuliya Dumanska a apărat 5 aruncări (62,50%).

"Fetele au făcut un meci excelent. Sunt foarte mulțumit de evoluție, una serioasă. Important este că am muncit și nu ne-am relaxat. Cel mai mult mă bucură faza de apărare și faptul că nu ne-am complicat pe atac. A fost exact ce îmi doream”, a declarat selecționerul Florentin Pera.

"Victorie importantă și suntem cu un pas mai aproape de Campionatul Mondial. Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți în sala din Pitești și au creat o atmosferă incredibilă", a fost reacția Cristinei Neagu după acest succes.

Campionatul Mondial de handbal feminin din 2023 va avea loc în perioada 29 noiembrie-17 decembrie 2023 și va fi organizat de Danemarca, Norvegia și Suedia.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 18 Apr. 2024

Naționala de handbal feminin are grupă dificilă la EURO 2024

 Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

VIDEO / Muzeul Luvru, acaparat de activități sportive înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

  Pentru a sărbători spiritul Jocurilor Olimpice care va cuprinde Parisul în vara acestui an, Muzeul Luvru propune o inițiativă inedită

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.