Autor: Nicolae Comănescu
Gloria Buzău își profilează lotul pentru sezonul viitor, după ce nu mai puțin de 7 handbaliste vor pleca la vară. Astfel, după un sezon în care a început în forță, clubul buzoian a scăzut nivelul, iar echipa pare blazată.
Oficialii clubului au reușit două achiziții interesante în perspectiva campionatului 2023-2024. Este vorba de Hawa N’Diaye și Bibiana Stefanikova, al căror profil ar trebui să aducă un plus de prospețime și entuziasm.
N’Diaye este pivot și vine de la Siofok. Senegaleză de origine, Hawa a crescut în handbalul francez, evoluând în prima ligă din Hexagon la Metz, Chambray și Toulon. Fanii din România au putut-o urmări pe N’Diaye în meciurile lui Siofok cu Măgura Cisnădie, 28-28 și 33-24 pentru echipa maghiară.
A doua achiziție este Bibiana Stefanikova, 24 de ani, extremă dreapta din Slovacia. Aceasta evoluează de șase sezoane la Juventa Michalovce, echipă cu care a participat și în cupele europene. Bibiana a jucat, de asemenea, pentru naționala slovacă. Ea va fi concurentă pe post cu promițătoarea Andra Moroianu.
Gloria Buzău este pe locul 4 în Liga Florilor, după ce avusese un start perfect de sezon, cu victorii pe linie. Echipa a câștigat doar 2 din ultimele 7 partide.
Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.
La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele.
Reacțiile nu au întârziat să apară.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.