Complexul olimpic de la Râșnov, modernizat pentru Cupa Mondială la sărituri cu schiurile

Autor: Mihai Constantin

Complexul olimpic de la Râșnov va găzdui etapele de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile de la mijlocul lunii februarie.

Pentru aceasta s-a lucrat intens în ultimele zile la instalația de nocturnă de pe Valea Cărbunării. Acolo are loc evenimentul amintit anterior, în perioada 16-19 februarie. Vor fi patru întreceri: două etape de individual feminin, una de individual masculin și Super Team – masculin. 

Nocturna a fost transportată cu elicopterele, în zece grupuri separate de câte 10 – 12 reflectoare fiecare.

Instalația pentru nocturnă a fost achiziționată din Austria cu suma de 360 000 de euro. Lucrările de transport și instalare au costat în jur de 100.000 de euro.

„Banii provin de la EBU (European Broadcasting Union), Primăria Râșnov și Consiliul Județean Brașov. Există în prezent un proiect de modernizare a bazei de sărituri cu schiurile de la Râșnov, înaintat către CNI (Compania Națională de Investiții) și aflat în dezbatere. Ne dorim să dezvoltăm această bază prin construirea de tribune, săli de ședințe, sală de fitness, vestiare, toalete. Toate cele necesare pentru desfășurarea competițiilor în cele mai bune condiții”, a declarat  Puiu Gaspar, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon (FRSB) la Realitatea TV.

Potrivit noului regulament, etapele de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile se desfășoară în nocturnă. Astfel, există o mai bună vizibilitate a competiției, atrăgând un număr cât mai mare de spectatori.

Intrarea la eveniment va fi liberă, iar programul este următorul:

Joi 16.02.2023

16.00 – Calificări fete

Vineri 17.02.2023

16.00 – Concurs individual fete
17.45 – Calificări baieți

Sâmbătă 18.02.2023

10.00 – Calificări fete
11.00 – Concurs individual fete
17.15 – Concurs individual băieți

Duminică 19.02.2023

16.00 – Sărituri probă băieți
17.00 – Super Team băieți

Poate te interesează şi:

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

01 Aug. 2025

Traseu și televizare Turul României 2025 - Toate detaliile

 Turul României 2025 la ciclism vine cu noutăți interesante în acest an, atât legate de traseu, cât și de televizare. Toate detaliile în cele ce urmează!

 

Autor: Guy Martial Gama / 29 Iul. 2025

David Popovici, campion mondial la 200 m liber la Singapore

 Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.