Premieră pentru alpinismul românesc. Nevăzătorii Răzvan Nedu și Alex Benchea au atins vârful Aconcagua

Autor: Mihai Constantin

Alpinismul românesc a bifat o nouă premieră. Doi alpinişti nevăzători au amplasat tricolorul pe cel mai înalt vârf al Americii de Sud, Aconcagua, 6962 de metri.

Cei doi sunt Alex Benchea (23 de ani) şi Răzvan Nedu (25 de ani), ajutați de alpiniștii Anca Mihuţescu şi Teofil Vlad. Benchea și Nedu sunt nelipsiți de la competițiile de paraclimbing de la nivel național și internațional.

De asemenea, în ceea ce privește alpinismul montan, cei doi se pot lăuda că au bifat al treilea vârf important pe care îl cuceresc, după Elbrus şi Kilimanjaro.

Urcarea lor pe Aconcagua este cu atât mai remarcabilă cu cât cei doi alpinişti văd împreună în procent de 1%.

Potrivit relatărilor de la fața locului, în prima zi au străbătut 13,5 km până la 2800m, a doua zi au parcurs 16,5 km, până la o altitudine de 3300m, apoi au instalat tabăra la 4900m, iar în ziua următoare, la 5600m altitudine. Ultimii 1362m au însemnat o urcare de aproximativ 10 ore, marcată de vântul puternic, presiunea scăzută şi oxigenul rarefiat.

Cei doi alpiniști nevăzători și cei care i-au sprijinit au dat dovadă de rezistență și ambiție, iar performanța lor a fost salutată de organizațiile persoanelor cu dizabilități, deoarece Benchea și Nedu au demonstrat că piedicile fizice pot fi compensate de determinare, iar ajutorul celor din jur poate duce la concretizarea unor performanțe notabile.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 12 Feb. 2023

Carte de cățărare și alpinism, lansată de Laurențiu Anghel și Alex Găvan

 Iubitorii de cățărare și escaladă din România vor avea la dispoziție o carte de specialitate.

Autor: Nicolae Comănescu / 31 Ian. 2023

Ministerul Sportului a anunțat ce sume a planificat să ofere fiecărei federații

 Federațiile sportive de la noi nu ar putea surpaviețui fără banii de la stat, iar fiecare debut de an aduce numeroase discuții pe seama alocărilor bugetare de la Ministerul Sportului.

Autor: Nicolae Comănescu / 12 Ian. 2023

FOTO / Centrul Ride More din Miercurea Ciuc se deschide pentru public și oferă posibilitatea practicării mai multor sporturi

 Miercurea Ciuc va deveni un centru de atracție pentru practicanții sporturilor de acțiune. 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.