Autor: Nicolae Comănescu
Federațiile sportive de la noi nu ar putea surpaviețui fără banii de la stat, iar fiecare debut de an aduce numeroase discuții pe seama alocărilor bugetare de la Ministerul Sportului. Instituția condusă de Eduard Novak a stabilit propunerile sumelor de finanţare a federaţiilor pe anul 2023. Peste 30 de milioane de euro vor fi direcționate către federații.
"Finanţarea federaţiilor, de către Ministerul Sportului, are în centrul său performanţa şi o direcţie de dezvoltare pe termen lung. La fel ca anul trecut, finanţarea a fost stabilită pentru a menţine evoluţiile bune, dar în acelaşi timp pentru a suplimenta sprijinul acolo unde au apărut noi nevoi, acolo unde au existat creşteri exponenţiale la nivelul rezultatelor. Continuăm să susţinem sportul românesc şi nevoia sa de creştere a finanţărilor, rămânem aproape de înalta performanţă!", a transmis ministru Sportului, Eduard Novak.
Ministerul Sportului a schimbat sistemul de acordare a finanţărilor, prioritizând şi împărţind federaţiile cu performanţe la competiţiile internaţionale majore. Astfel, în Grupa 1 au fost incluse federaţiile sporturilor individuale olimpice prioritare şi federaţiile sporturilor olimpice prioritare pe echipe. În grupele 2 şi 3 au fost incluse celelalte asociaţii sportive care îndeplinesc condiţiile şi vor primi fonduri de la bugetul de stat în 2023.
Cuantumurile propuse pentru federaţiile sportive naţionale din Grupa 1:
Federaţii sporturi olimpice prioritare (individual)
1. Federaţia Română de Canotaj 14.000.291 lei (14,55 mil. lei în 2022)
2. Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern 6.485.117 (5,8 mil. în 2022)
3. Federaţia Română de Lupte 6.200.150 (6,775 mil. în 2022)
4. Federaţia Română de Gimnastică 6.200.150 (4,85 mil. în 2022)
5. Federaţia Română de Atletism 5.900.143 (4,85 mil. în 2022)
6. Federaţia Română de Scrimă 5.800.136 (5,85 mil. în 2022)
7. Federaţia Română de Tenis de Masă 5.800.004 (6,775 mil. în 2022)
8. Federaţia Română de Ciclism 5.100.124 (3,88 mil. în 2022)
9. Federaţia Română de Judo 5.011.970 (7,75 mil. în 2022)
10. Federaţia Română de Haltere 4.800.116 (fără finanţare iniţială în 2022)
11. Federaţia Română de Kaiac-Canoe 4.399.928 (3,88 mil. în 2022)
12. Federaţia Română de Box 3.900.094 (4,85 mil. în 2022)
13. Comitetul Naţional Paralimpic 1.528.740 (1,7 mil. în 2022)
Total 75.126.963
Federaţii sporturi olimpice prioritare (pe echipe)
1. Federaţia Română de Baschet 6.800.000 lei (7 mil. lei în 2022)
2. Federaţia Română de Rugby 6.200.000 (5,8 mil. în 2022)
3. Federaţia Română de Handbal 5.800.000 (5,8 mil. în 2022)
4. Federaţia Română de Volei 5.000.000 (4,375 mil. în 2022)
5. Federaţia Română de Polo 4.415.000 (3,9 mil. în 2022)
Total 28.215.000963 lei.
Propunerile de finanţare pentru federaţiile sportive naţionale din Grupele 2 şi 3:
Federaţia Română de Aeronautică Română 150.000 de lei
Federaţia Română de Airsoft 100.000 de lei
Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă 700.000 de lei
Federaţia Română de Arte Marţiale 1.500.000 de lei
Federaţia Română de Automobilism Sportiv 850.000 de lei
Federaţia Română de Badminton 150.000 de lei
Federaţia Română de Baseball şi Softball 150.000 de lei
Federaţia Română de Bob Sanie 3.150.252 de lei
Federaţia Română de Bowling 200.000 de lei
Federaţia Română de Bridge 100.000 de lei
Federaţia Română de Chanbara 100.000 de lei
Federaţia Română de Cricket 200.000 de lei
Federaţia Română de Culturism şi Fitness 850.000 de lei
Federaţia Română de Dans Sportiv 900.000 de lei
Federaţia Română de Darts 100.000 de lei
Federaţia Română de Ecvestră Română 900.000 de lei
Federaţia Română de Fotbal-Tenis 800.000 de lei
Federaţia Română de Gimnastică Ritmică 4.500.000 de lei
Federaţia Română de GO 100.000 de lei
Federaţia Română de Karate 1.200.000 de lei
Federaţia Română de Karate Kyokushin IKO 100.000 de lei
Federaţia Română de Karate Tradiţional 100.000 de lei
Federaţia Română de Karate WUKF 400.000 de lei
Federaţia Română de Karting 300.000 de lei
Federaţia Română de Kempo 2.100.000 de lei
Federaţia Română de Minifotbal 100.000 de lei
Federaţia Română de Modelism 200.000 de lei
Federaţia Română de Motociclism 700.000 de lei
Federaţia Română de Oină 529.000 de lei
Federaţia Română de Orientare 150.000 de lei
Federaţia Română de Pangration Athlima 100.000 de lei
Federaţia Română de Popice 350.000 de lei
Federaţia Română de Powerlifting 100.000 de lei
Federaţia Română de Radioamatorism 100.000 de lei
Federaţia Română de Şah 300.000 de lei
Federaţia Română de Sambo 800.000 de lei
Federaţia Română de Schi Biatlon 1.100.000 de lei
Federaţia Română de Scrabble 100.000 de lei
Federaţia Română de Skandenberg-armwrestling 100.000 de lei
Federaţia Română de Squash 100.000 de lei
Federaţia Română de Taekwondo ITF 100.000 de lei
Federaţia Română de Taekwondo WT 1.850.000 de lei
Federaţia Română de Tir cu Arcul 1.050.000 de lei
Federaţia Română de Tir Sportiv 2.899.759 de lei
Federaţia Română de Triatlon 1.900.000 de lei
Federaţia Română de Wushu Kungfu 300.000 de lei
Federaţia Română de Yachting 450.000 de lei
Federaţia Româna Sportul pentru Toţi 450.000 de lei
În ceea ce priveşte cererea de finanţare a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, aceasta a fost constatată ca fiind neeligibilă.
În perioada următoare, Ministerul Sportului va da startul programului de Excelenţă, prin sesiune de selecţie separată, pe baza proiectelor depuse de federaţiile sportive naţionale.
Mila 23 este localitatea din Delta Dunării în care s-au născut mai mulți dintre campionii României la canotaj și kaiac canoe.
Muzeul Sportului din Capitală a găzduit lansarea volumului "Forţa femeilor în sport".
Campionatul European de canotaj de la Bled (Slovenia) este încă o oportunitate pentru sportivii români pentru a-și arăta calitatea.
David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos.
Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.