Cu Heidarirad în formă, Dinamo termină la egalitate cu PPD Zagreb în Liga Campionilor

Autor: Nicolae Comănescu

Dinamo Bucureşti a oferit un nou meci spectaculos în Liga Campionilor, terminat la egalitate cu echipa croată PPD Zagreb, 27-27. Meciul s-a jucat într-o Sală Polivalentă plină, iar campioana României a condus la început, dar diferența nu a fost mai mare de două goluri în favorea sa. Așa că la pauză a intrat doar cu 14-12.

 

PPD Zagreb a jucat bine în partea secundă, conducând şi la patru goluri, 19-15 (min. 41). Dinamo a reuşit să revină şi a egalat în min. 55, 25-25, apoi a condus cu 26-25 şi 27-26, dar oaspeţii au egalat şi Dinamo a irosit ultimul atac.

Pentru Dinamo, portarul Saeid Heidarirad a avut nu mai puţin de 17 intervenţii (40,48%), iar cei mai buni marcatori au fost Andrii Akimenko, 6 goluri, Nicuşor Negru, 5 goluri și Ali Zein, 5 goluri. Timur Dibirov, cu 7 goluri, a fost cel mai bun de la clubul croat. 

În urma acestui egal, Dinamo este pe locul 4 în grupă, cu 10 puncte, cu 5 în plus față de Wisla Plock, prima echipă aflată sub linia care marchează eliminarea din competiție. 

Mai sunt de jucat 5 meciuri, iar în acest an alb-roșii mai au un singur joc, acasă, cu Telekom Veszprem, pe 15 decembrie.

Celelalte rezultate din Grupa A

Porto - PSG 33-35
Magdeburg - GOG 36-34
Telekom Veszprem - Wisla Plock 32-22

Clasamentul Grupei A, după 9 etape:
1.PSG - 16 puncte
2.Telekom Vesszprem - 15 puncte
3.Magdeburg - 12 puncte
4.Dinamo - 10 puncte
5.GOG - 7 puncte
6.PPD Zagreb - 6 puncte
7.Wisla Plock - 5 puncte
8.Porto - 1 punct 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 18 Apr. 2024

Naționala de handbal feminin are grupă dificilă la EURO 2024

 Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.