
Autor: Maria Sorescu
Complexul olimpic de natație din localitatea Otopeni găzduiește Campionatul European de înot pentru juniori.
În fața unei arene pline, echipa România a câştigat medalia de aur în proba de ştafetă masculin 4x100 m liber, după o cursă spectaculoasă, în care s-a luptat pentru primul loc cu echipa Marii Britanii.
Echipa noastră a fost alcătuită din David Popovici, Vlad-Ştefan Stancu, Ştefan Cozma și Patrick-Sebastian Dinu.
David Popovici a înotat în primul tur şi a scos cel mai bun timp al probei, 47 de secunde şi 54 de sutimi. Au urmat alte două schimburi cu Vlad-Ştefan Stancu şi Ştefan Cozma, în care România a întors a doua, după echipa Marii Britanii, iar în ultimul schimb a înotat Patrick-Sebastian Dinu, care a reuşit să readucă echipa tricoloră pe poziţia întâi.
România s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 3 minute, 18 secunde şi 93 de sutimi, pe poziţia a doua a venit Marea Britanie (timp 3:19.01), iar pe locul al treilea s-a clasat Italia (cu 3:19.42).
În finala probei feminine de ştafetă 4x100 m liber, echipa României (Bianca Costea, Irina-Ana Preda, Anastasia Bako, Rebecca-Aimee Diaconescu) s-a clasat pe locul 5, cu timpul de 3 minute, 48 de secunde şi 37 de sutimi.
Competiţia feminină a fost câştigată de Italia (3:42.98), urmată de Franţa (3:43.49) şi Germania (3:45.63)
Naţionala de volei masculin a învins selecționata Albaniei, cu scorul de 3-0, în primul meci din grupa G preliminară.
Succesele scrimei românești pot fi multiplicate prin implicarea profesorilor din școli.
David Popovici a încheiat Europeanul de juniori de la Otopenia cu încă un succes categoric
Naţionala de volei masculin a învins selecționata Albaniei, cu scorul de 3-0, în primul meci din grupa G preliminară.
Istoria Cupei Mondiale a început în 1930, când Uruguayul a găzduit întrecerea.
Noul sezon din fotbalul olandez a adus în centrul atenției o măsură discutabilă a celor de la Ajax Amsterdam.