UNEFS a găzduit Conferința Internațională de Istoria Sportului

Autor: Andrei Szabo

Istoria sportului este deja un domeniu serios de cercetare în țările cu tradiție sportivă, iar România se aliniază acestui trend academic. Astfel, principala universitate de profil din țara noastră, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, a găzduit pe 10 iunie Conferința Internațională de Istoria Sportului.

 

Aceasta a făcut parte din evenimentul International Congress of Education, Health and Human Movement, s-a desfășurat online pe platforma UNEFS, dar a putut fi urmărit și pe Youtube. De altfel, interesul a fost peste așteptări, cu aproximativ 100 de persoane care s-au conectat pe platforma UNEFS și aproximativ 3700 de viualizări pe Youtube.

Conferința a beneficiat de prezența a trei vorbitori de calibru, într-o sesiune specială, coordonată de istoricul Pompiliu-Nicolae Constantin, cadru didactic al UNEFS. Istoricul elvețian Gregory Quin, de la Universitatea din Lausanne, a susținut o prezentarea despre rolul istoriei sportului și a prezentat un studiu de caz despre evoluția localității St. Moritz concomitent cu marile evenimente sportive.

Apoi, Daphné Bolz, profesor la Universitatea din Rouen și la Universitatea din Munster, a făcut o radiografie a educației fizice și sportului în Europa în perioada modernă și interbelică. Daphné Bolz este și președintele European Committee for Sports History. Sesiunea invitaților speciali a fost închisă de profesorul Albrecht Sonntag, de la ESSCA School of Management din Franța, care a ținut o prezentare despre diplomația sportului. De altfel, acest subiect a fost un aspect central al evenimentului găzduit de UNEFS.

Discuțiile au fost urmate de 11 prezentări, care au avut 17 autori. Diplomația sportului în România a fost prezentată de Pompiliu-Nicolae Constantin și Monica Stănescu. În același sens, istoricul Bogdan Popa, de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, a vorbit despre Jocurile Pershing din 1919 și aspectele diplomatice ale acestui eveniment. Anita Sterea, Simona Amanar-Tabara, Liliana Radu, Gynetta Vanvu, Radu Ababei și Alexandra Nica au prezentat istoria a cinci decenii de educație olimpică în România. Istoricul și jurnalistul Teodor Burnar a realizat o prezentare a portretizărilor Simonei Halep în mass media românească.

O prezentare foarte interesantă a reușit și Cristian Laiber, care a oferit o imagine comparativă fascinantă a artelor marțiale. Simona Petracovschi, de la Universitatea de Vest din Timișoara, a vorbit despre educația fizică a muncitorilor în comunism. Sportul băcăuan în perioada interbelică a fost subiectul expus de Cătălina Ababei și Alina Ababei.

Profesorul polonez Michal Mazurkiewicz a oferit o foarte bună prezentare despre sport și religie. Marius-George Polcovnicu, de la Universitatea din Lyon, a analizat suporterismul bucureștean în perioada comunistă și postcomunistă. Monica Stănescu, prorector al UNEFS, a prezentat evoluția practicării educației fizice în școli de-a lungul timpului.

Pe lângă prezentările propriu zise, evenimentul s-a bucurat de discuții pe seama temelor amintite. Conferința a fost susținută de proiectul Erasmus Plus, intitulat TES-D – Towards an EU Sport Diplomacy – Building a shared framework, cod 622574-EPP-1-2020-1-FR-SPO-SCP.

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 04 Noi. 2025

Analiză/ O minune de-un tur sau poate FC Botoșani mai mult?

  FC Botoșani este, până la acest moment, revelația Superligii. Cu cea mai bună apărare și cel mai bun atac, formația din Moldova pare tot mai sigură de un loc de playoff, dar jocul echipei dă speranțe de ceva mai mult. Un co-lider meritat, cu siguranță, dar va rezista trupa lui Leo Grozavu sus până la măcar final de sezon regulat?

 

Autor: Tibi Demeter / 24 Oct. 2025

Special / Globalizarea baschetului sau cum au rămas americanii fără MVP în propria ligă

 Dacă până în anii 2000 am avut un singur MVP din afara Statelor Unite ale Americii, acum nu mai avem niciun MVP american în ultimele șapte sezoane și pare abia începutul unui trend periculos pentru americani.

Autor: Viorel Berbece / 13 Oct. 2025

Editorial / Ghiță ne-a mai deschis o portiță. Profităm?

 România a câștigat „at the buzzard” meciul cu Austria, altfel un succes meritat după cum a arătat, în sfârșit, jocul tricolorilor. Reușim să terminăm calificările măcar pe locul al doilea, pentru a spera la un baraj mai blând? Ce-a fost bine și ce nu în această fereastră internațională. Vedem în cele ce urmează.

Ştiri recente:

Autor: Sorin Drilea / 09 Noi. 2025

CRONICA ROȘIE / Câinii roșii mușcă din "Ciucani" de patru ori

 Dinamo a întâlnit-o pe echipa din Miercurea Ciuc, Csikszereda, în fața a aproape 9,000 de spectatori pe National Arena. “Ciucanii” veneau după înfrângerea cu 3-0 suferită în fața celor de la Farul, în timp ce Dinamo avea un moral foarte bun după victoria obținută în prelungiri împotriva celor de la CFR Cluj. 

Autor: Viorel Berbece / 04 Noi. 2025

Analiză/ O minune de-un tur sau poate FC Botoșani mai mult?

  FC Botoșani este, până la acest moment, revelația Superligii. Cu cea mai bună apărare și cel mai bun atac, formația din Moldova pare tot mai sigură de un loc de playoff, dar jocul echipei dă speranțe de ceva mai mult. Un co-lider meritat, cu siguranță, dar va rezista trupa lui Leo Grozavu sus până la măcar final de sezon regulat?

 

Autor: Sorin Drilea / 01 Noi. 2025

Cronica Roșie/ Dinamo nu cedează și întoarce pe final rezultatul cu CFR Cluj

 „Câinii roșii” câștigă după un meci spectaculos, cu ratări uriașe și emoții până la final. Soro și Karamoko, eroii lui Dinamo.