Pivotul Andras Szasz a semnat cu Dinamo

Autor: Maria Sorescu

Dinamo continuă să se întărească pentru sezonul viitor. După Vali Ghionea, de la Sporting, alb-roșii l-au adus și pe Andras Szasz.

Pivotul de 26 de ani revine la Dinamo după un sezon petrecut în Ungaria, la Grundfos Tatabanya. Szasz a câştigat titlul naţional cu Dinamo în sezonul 2018-2019.

Andras Szasz a semnat cu Dinamo un contract pe doi ani și crește numărul de handbaliști cu cetățenie română din lotul „câinilor”.

”Mă bucur că pot să mă întorc la Dinamo, unde mi-a mers foarte bine din punct de vedere profesional. Am câştigat titlul naţional şi Supercupa României, am jucat în EHF Champions League şi, mai important, am avut parte de un colectiv unit, unde m-am simţit ca într-o familie. În plus, suporterii dinamovişti sunt fără egal, mi-au câştigat inima. Consider că anul petrecut în campionatul maghiar m-a ajutat să cresc la capitolul experienţă şi sper să mă implic şi mai puternic la Dinamo”, a declarat handbalistul Andras Szasz.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 18 Apr. 2024

Naționala de handbal feminin are grupă dificilă la EURO 2024

 Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.