Vlad Enăchescu, numit coordonator al secției de handbal la CSM București

Autor: Andrei Szabo

Clubul CSM București a schimbat coordonatorul compartimentului de handbal. În locul lui Vasile Luca a fost instalat jurnalistul Vlad Enăchescu, de la Telekom Sport. El va manageria un buget de aproimativ 6 milioane de euro.

„Jurnalistul în vârstă de 43 de ani, prezent la nu mai puţin de şase ediţii ale Jocurilor Olimpice şi şase turnee finale majore de fotbal, coordonator a zeci de ziarişti pe care i-a avut în subordine atât la Televiziunea Română, cât şi la Telesport şi Telekom Sport România, este gata de o nouă provocare: aceea de a conduce handbalul de la CSM Bucureşti. Vlad Enăchescu va coordona handbalul feminin, handbalul masculin, dar şi Centrul de Copii şi Juniori, pepiniera cu care clubul se mândreşte şi face performanţă la nivel naţional în ultimii ani", se menţionează pe site-ul lui CSM București.

Vlad Enăchescu a afirmat că îşi doreşte cât mai multe trofee interne la nivel de seniori şi juniori, iar pe plan european consolidarea imaginii echipei şi atingerea unor performanţe demne de "numele grele" care sunt sub contract cu CSM Bucureşti.

"Întotdeauna mi-au plăcut provocările, iar aceasta este în primul rând măgulitoare, dar şi plină de adrenalină. De aproape 25 de ani sunt parte din fenomenul sportiv, pe terenuri sau în săli, în tribune sau în vecinătatea vestiarelor, iar acum sunt fericit pentru şansa de a vedea acţiunea din alt unghi, de a mă putea implica activ din altă perspectivă şi sunt convins că experienţa managerială acumulată, împletită cu dorinţa de performanţă si profesionalismul dovedit ale clubului CSM Bucureşti, se vor transforma într-o colaborare fructuoasă. Voi urmări continuarea acţiunilor de formare şi de dezvoltare a talentelor din centrul nostru de copii şi juniori şi mă bucur că, în această vară, românii au primit un exemplu minunat şi foarte grăitor despre valoarea investiţiei în tineri (la EURO U21). Voi căuta, de asemenea, performanţa care a devenit definitorie pentru handbalul de la CSM Bucureşti, cu rămânerea echipei de senioare în topul european şi cu o revenire în Final4, dar şi cu o reconstrucţie graduală şi durabilă a echipei masculine de seniori", a spus Vlad Enăchescu.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 18 Apr. 2024

Naționala de handbal feminin are grupă dificilă la EURO 2024

 Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.