Povestea lui Constantin „Pilică” Popescu, enciclopedia handbalului românesc și antrenorul care a câştigat 3 titluri mondiale cu naţionala feminină

Pentru cei mai tineri, Constantin ”Pilică” Popescu este sinonim cu enciclopedia handbalului românesc, pe care chiar a scris-o. Pentru cei vârstnici, el este antrenorul care a câştigat trei titluri mondiale, două cu naţionala feminină de handbal în 11 şi unul cu cea feminină de handbal în 7.

Figură marcantă a handbalului românesc, Constantin Popescu s-a născut în Bucureşti, la 3 septembrie 1928, și s-astins lavârsta de 90 de ani.

Porecla de „Pilică” i-a fost atribuită în anii liceului bucureștean. Pentru că purta părul lung, iar denumirea în latină pentru păr era „pilus”, colegii i-au spus „Pilică”.

Ulterior, el a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, principala instituție de profil din România. S-a afirmat repede într-un sport în care a inovat la capitolul strategie și pregătire fizică.

Alături de echipa națională de handbal feminin, Constantin Popescu a cucerit trei titluri mondiale (1956, 1960, 1962), a obținut un loc secund (1973), dar a condus şi cea mai bună performanţă a handbalului feminin la Jocurile Olimpice până în prezent (locul 4).

Primul trofeu a fost obținut în Germania Federală, unde naționala noastră s-a deplasat cu avionul poștal. Handbalistele au călătorit printre colete, iar avionul a fost lovit de un fulger.

În 1960, lui Constantin Popescu i s-a conferit titlul de „Maestru Emerit al Sportului”, iar în anul 2000, Constantin Popescu primeşte Crucea naţională Serviciul Credincios Clasa a II-a „pentru obţinerea unor rezultate sportive deosebite”.

În 2009, Constantin Popescu a publicat sub egida FRH ampla enciclopedie intitulată „Istoria Handbalului”, care cuprinde toate momentele importante prin care a trecut acest sport de la pătrunderea sa în România și până în prezent. Cele două volume însumează peste 1000 de pagini.

Horia Alexandrescu i-a dedicat antrenorului o biografie elogioasă, a cărei copertă ilustrează și acest articol.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 18 Apr. 2024

Naționala de handbal feminin are grupă dificilă la EURO 2024

 Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.