FOTOGALERIE / Turul Franței, întrerupt de un protest ad-hoc al fermierilor francezi

Autor: Maria Sorescu

Organizatorii Turului Franței au fost surprinși de un protest spontan al unor fermieri, în timpul etapei a XVI-a, între Carcassonne şi Bagneres-de-Luchon.

Agricultorii au blocat drumul cu baloţi de paie și cu tractoare, iar cicliștii au fost nevoiți să se oprească.

Cursa fost iniţial neutralizată după aproximativ 30 de kilometri de la start, apoi oprită câteva minute.

Pentru a-i alunga pe protestatari, forţele de ordine francezi au folosit sprayuri cu gaze lacrimogene, care i-au afectat şi pe ciclişti, iar acestora le-a luat minute bune să-și revină.

După aproximativ 15-20 de minute cursa a fost reluată, dar mulți cicliști au fost luați prin surprindere.

Iată mai jos câteva imagini de la incident: 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Nicolae Comănescu / 21 Apr. 2024

Cum se văd Jocurile Olimpice de la Paris prin prisma dopajului din înotul chinez

 În sport, toată lumea trebuie să fie supusă acelorași reguli pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Autor: Nicolae Comănescu / 20 Apr. 2024

Scrima masculină românească are viitor. Echipa de sabie juniori este vicecampioană mondială

 România este campioana europeană en-titre la sabie masculin juniori. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.