Interviu exclusiv cu Ionela Lehaci, campioană mondială la canotaj, despre performanțe, antrenamente și rente viagere

Ionela-Livia Lehaci are 23 de ani, s-a născut la Câmpulung Moldovenesc și este campioană mondială la canotaj, alături de Gianina Elena Beleagă.

Cele două au cucerit în 2017, la Sarasota (SUA), medalia de aur la Mondialele de seniori, după ce izbutiseră aceeaşi performanţă şi în luna iulie, la Mondialele de tineret (U23), la Plovdiv.

Ionela Lehaci a avut parte și de prima experiență olimpică, la Rio, și abordează cu optimism Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Am stat de vorbă cu Ionela Lehaci despre cum a descoperit canotajul, situația acestui sport în România și cât de mult te poate educa o asemenea activitate.

Ziarul de Sport: Cu ce gânduri abordezi anul 2018 ?

Ionela Lehaci: Sper să fie un an cel puțin la fel de bun precum 2017. Îmi doresc să obținem rezultate foarte bune la Cupa Mondială din iulie, la Europeanul din august de la Glasgow și la Mondialul din septembrie, de la Plovdiv.

Ziarul de Sport: Puțini știu cum ai ajuns să practici canotajul. Ce te-a atras spre acest sport ?

Ionela Lehaci: Am fost descoperită la o selecție. Eu nu știam prea multe despre canotaj, decât doar ce vedeam la televizor. Iar asta se întâmpla de obicei la Jocurile Olimpice. Era un sport puțin mediatizat, de fapt cum se întâmplă și astăzi. Așa că în 2009, domnul Cristian Maliș m-a remarcat la o selecție. Marți a fost selecția, iar sâmbătă eram la antrenamente la Orșova. Și așa a început povestea.

Ziarul de Sport: Nu ți s-a părut un sport dificil pentru o fată ?

Ionela Lehaci: La început a fost mai dificilă acomodarea, dar mi s-a părut interesant. Nu am avut senzația că e atât de greu încât să-mi displacă. Exista ceva ce mă atrăgea spre sport, iar canotajul mi-a lansat mereu provocări. Sunt o fire care acceptă asemenea lupte și sunt conștientă că ai nevoie de multă muncă pentru a reuși. Deci n-aș spune că mi s-a părut greu.

Ziarul de Sport: Așa ne putem explica de unde vine capacitatea ta de a înfrunta antrenamentele dure din canotaj ?

Ionela Lehaci: Da. Îți dai seama că pentru o cursă de 2000 de metri, care te solicită foarte mult, avem nevoie de un nivel înalt de pregătire. Avem antrenamente dure, mai ales cele de fizice, care sunt esențiale. Trebuie să acumulăm mult volum, iar de multe ori ne confruntăm cu monotonie și uzură. E inevitabil.  Contează foarte mult și să ai colege care să te susțină. Din fericire am avut parte de fete extraordinare alături de care am tras.

  Foto: Ionela Lehaci si Gianina Beleagă

 

Ziarul de Sport: Faptul că soțul tău, Marius Cozmiuc, este și el canotor, te-a ajutat să suporți mai ușor această muncă ?

Ionela Lehaci: Da, pentru că este greu să găsești pe cineva în afara sportului care să te înțeleagă. Soțul meu este un sprijin foarte important pentru că știe ce sacrificii se fac în canotaj, câtă muncă presupune canotajul. Din fericire, familia m-a sprijinit foarte mult. Și ca totul să fie și mai interesant, acum și fratele meu face canotaj. Are 18 ani și este la primul an în lotul de seniori.

Ziarul de Sport: Cât de mare a fost pauza după titlul mondial din Statele Unite ?

Ionela Lehaci: Am avut cam o lună de vacanță după Campionatele Mondial. De la 4 octombrie până la 6 noiembrie și am mai avut cam două săptămâni, de sărbători. S-a terminat însă vacanța, pentru că mergem în Spania să ne pregătim o lună acolo. 

Ziarul de Sport: Aș vrea să-ți cer părerea și despre propunerea Ministrului Tineretului și Sportului, care intenționează să limiteze rentele viagere doar pentru cei peste 30 de ani cărora li se cuvin aceste bonusuri ?

Ionela Lehaci: Nu sunt împotriva propunerii, însă cu o singură condiție. Dacă nu mai ești apt medical să nu se aplice. De ce spun asta ? Știu multe sportive, chiar colege, care au câte două hernii de disc și concurează. Nu poți să le forțezi să continue. Nu cred că renunță cineva la sport dacă mai poate fizic. Eu, cel puțin, cât timp voi fi sănătoasă, voi continua să concurez. Nu m-aș lăsa dacă nu aș avea accidentări. 

Foto: Ionela Lehaci, Elisabeta Lipă și Marius Cozmiuc

Ziarul de Sport: Cum percepi tu din interior aria de selecție pentru canotaj ?

Ionela Lehaci: Sunt tot mai puțini copii dispuși să vină către canotaj, iar această problemă cred că s-a resimțit chiar din generația mea.

Ziarul de Sport: De ce crezi că se întâmplă asta ?

Ionela Lehaci: Copiii sunt foarte greu de convins să se orienteze spe sport. Mai ales spre canotaj, care e un sport mai greu. Sunt puțini dispuși la sacrificii și foarte puțini care să înțeleagă acest sport. Preferă tableta, internetul. Mă gândesc că și eu aveam aceste posibilități, dar totuși, eu preferam să mă joc, să alerg, să fac mișcare. Și ai mei mi-ar fi putut oferi orice, însă am simțit că sportul mă ajută mai mult, deși nu este ușor.

Ziarul de Sport: Ți-ai da copilul la canotaj ?

Ionela Lehaci: Da, fără nicio reținere. Dacă reușești să răzbești în canotaj, atunci te descurci oriunde. E un sport care te călește și care te învață cum să treci peste momentele grele. Te dezvoltă și fizic și psihic. Și îți poate oferi și satisfacții, așa cum a fost în cazul meu.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Nicolae Comănescu / 21 Apr. 2024

Cum se văd Jocurile Olimpice de la Paris prin prisma dopajului din înotul chinez

 În sport, toată lumea trebuie să fie supusă acelorași reguli pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Autor: Nicolae Comănescu / 20 Apr. 2024

Scrima masculină românească are viitor. Echipa de sabie juniori este vicecampioană mondială

 România este campioana europeană en-titre la sabie masculin juniori. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.