Mo Farah se desparte de antrenorul Salazar, acuzat de practici dopante, și revine în Anglia

Autor: Nicolas Grama

Mo Farah a făcut un anunț neașteptat legat de colaborarea cu antrenorul Alberto Salazar. Cei doi încetează să mai lucreze împreună.

Mai mult, atletul a anunțat că se întoarce în Marea Britanie, renunțând astfel la facilitățile pe care le avea în Statele Unite.

Ruptura dintre Mo Farah și Salazar vine în contextul în care antrenorul este anchetat de autoritățile americane pentru practici dopante, iar dovezile împotriva sa se acumulează.

Cvadruplul campion olimpic Mo Farah se mută la Londra, dar a negat că despărțirea de Salazar ar fi din cauza anchetei autorităților americane.

Trecut la alergarea curselor de maraton, Mo Farah se va pregăti în Anglia cu Gary Lough, soțul și antrenorul Paulei Radcliffe.

„Nu părăsesc Nike Oregon Project și pe Alberto Salazar din cauza acuzațiilor de dopaj. Dacă vroiam să plec din cauza asta, aș fi plecat de mai multă vreme. După cum am mai spus, sunt un adept al sportului curat, iar cine încalcă regulile trebuie pedepsit”, a declarat Mo Farah pentru The Sun.

„Vreau ca ai mei copii să crească în Marea Britanie și de aceea ne-am mutat la Londra”, a mai explicat Mo Farah.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

VIDEO / Muzeul Luvru, acaparat de activități sportive înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

  Pentru a sărbători spiritul Jocurilor Olimpice care va cuprinde Parisul în vara acestui an, Muzeul Luvru propune o inițiativă inedită

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 21 Apr. 2024

Record mondial la maraton, stabilit de kenyanca Peres Jepchirchir

 Atleta kenyană Peres Jepchirchir, în vârstă de 30 de ani, a reușit o cursă spectaculoasă la Maratonul Londrei.

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Apr. 2024

Curioasa poveste a torței olimpice

 Chiar dacă flacăra olimpică are rădăcini antice, ștafeta olimpică în sine este o chestiune relativ modernă.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

VIDEO / Muzeul Luvru, acaparat de activități sportive înainte de Jocurile Olimpice de la Paris

  Pentru a sărbători spiritul Jocurilor Olimpice care va cuprinde Parisul în vara acestui an, Muzeul Luvru propune o inițiativă inedită

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Apr. 2024

Xavi continuă alături de FC Barcelona. Starea de spirit s-a schimbat

 Într-o întorsătură surprinzătoare a evenimentelor, Xavi Hernández, antrenorul Barcelonei, a anunțat decizia de a rămâne în funcție până în vara anului 2025.

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.