John Degenkolb, spitalizat în urma problemelor de ordin respiratoriu

Autor: Emanuel Sărmășan

 Rutierul celor de la Trek-Segafredo, în vârstă de 28 de ani, John Degenkolb a fost internat în spital pentru mai multe investigații, în urma problemelor respiratorii survenite, care l-au forțat să renunțe la campania din toamnă a sezonului regulat. 

Sportivul german a abandonat în Turul Spaniei după doar patru etape disputate, din cauza unei bronșite acute, dar cu toate acestea s-a urcat din nou în șa pentru a lua startul în Clasica de la Bruxelles și în Grand Prix de Fourniers. 

Neamțul s-a retras prematur și din Turul Danemarcei, acuzând probleme similare. La începutul acestei săptămâni, Federația Germană de Ciclism a anunțat oficial faptul că John Degenkolb a fost exclus de la Campionatele Mondiale (Norvegia - Bergen). 

Pentru nemți este o pierdere de mare anvergură, ținând cont că Degenkolb era numit căpitanul Germaniei pe șosea. Pe fondul stării de sănătate îngrijorătoare, „Dege" va trebui să rămână la căldurică și să pună capăt ceva mai devreme programului său competițional. 

Potrivit unui comunicat emis, vineri, 22 septembrie, de formația la care activează germanul, Trek-Segafredo, John Degenkolb a fost imediat internat în spital pentru mai multe investigații și examinări concludente. 

„În ultimele curse, John a suferit mult din cauza acestor probleme respiratorii la plămâni, fapt ce a cauzat să ruleze la un nivel mai scăzut. Dege a avut și o scădere evidentă de putere, de forță din punct de vedere fizic", a precizat Jens Hinder, doctorul echipei. 

„Starea și condiția lui Dege nu s-au ameliorat în ultima săptămână, întrucât ne-am decis că trebuie să investigăm atent, cu mare profunzime zona inimii și a plămânilor. Acum, John se simte relativ bine, dar a fost internat, iar noi așteptăm rezultatele acestor analize. Vă vom ține la curent, cu condiția să primim mai multe informații, referitoare la starea sa de sănătate." 

„Dege" a scris și pe rețeaua de socializare Twitter, într-o postare de a sa cum se simte în momentul de față: „Sunt relativ în regulă și am să vă țin la curent cu noile vești care urmează." 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

 

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 26 Apr. 2024

Cum reduci colesterolul cu ajutorul activităților sportive

 Activitatea fizică regulată este de multă vreme promovată ca o piatră de temelie a unui stil de viață sănătos.

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Feb. 2024

Editorial / Cazul Edvard Novak readuce în discuție coșmarul cicliștilor: traficul auto și șoferii neglijenți

 Cazul ciclistului de 20 de ani readuce în discuție modul în care se respectă regulile de circulație într-o țară aglomerată de mașini și cu o adâncă lipsă de respectare a regulilor rutiere, cum este România.

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Iul. 2023

Ce consumă Vingegaard ? Performanțele danezului sunt de pe altă planetă

 Jonas Vingegaard este lider în Turul Franței, iar ceea ce a arătat în ultimele două etape, a 16-a și a 17-a sunt rezultate uimitoare.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.