Autor: Maria Sorescu
Viața de fotbalist în România nu mai este de invidiat.
Asta și-au spus deja mai mulți jucători de fotbal, care nu au mai văzut perspective pozitive în a-și continua cariera.
Astfel, în ultimii ani, tot mai mulți fotbaliști profesioniști din România se reprofilează.
Lipsa de seriozitate a conducătorilor de club i-a determinat pe câțiva fotbaliști să accepte meserii normale la vârste la care alții sunt în plin avânt.
În ultimele zile ne-am confruntat cu două cazuri interesante: unul din liga a treia, altul din liga secundă.
Alexandru Sălăjan, fotbalist la Lunca Teuz Cermei, era titular în liga a treia. Atacantul de 25 de ani a renunţat total la fotbal, alegând o viaţă în domeniul aviatic. El a plecat în Qatar, pentru a lucra ca însoţitor de bord, la compania aeriană Qatar Airways.
Salariul nu se compară cu cel de fotbalist al ligii a treia. Ca însoțitor de bord va primi 2500 de dolari pe lună și este sigur că va primi salariul în mod regulat. „M-a atras salariul, dar şi faptul că o să descopăr locuri noi. E o şansă unică, vreau să văd lumea deocamdată, după care, dacă mai e cazul, s-ar putea să mă mai întorc şi la fotbal”, a declarat Alexandru Sălăjan pentru presa locală.
Un fotbalist de liga a doua a făcut un pas și mai captivant. Andrei Țepeș, titular la Sepsi Sfântu Gheorghe, a renunţat la fotbal la doar 25 de ani pentru a se dedica carierei militare. Fundaşul dreapta, om de bază în echipa lui Valentin Suciu, a anunţat că renunţă la fotbal pentru a îmbrăca uniforma de jandarm la Gheorghieni.
„Situaţia deplorabilă din fotbalul românesc m-a făcut să iau această decizie. Jandarmeria îmi asigură stabilitate şi chiar vreau să fac carieră militară“, a spus Ţepeş pentru Monitorul Expres, care mai avea contract cu Sepsi Sf. Gheorghe încă doi ani. Andrei Ţepeş a evoluat și în Liga I la Ceahlăul şi FC Botoşani.
Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței.
În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri.
Victor Osimhen a fost desemnat fotbalistul african al anului 2023.
A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.
Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.
Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.