Până la confruntarea cu Badr Hari, Cătălin Moroșanu promite un show total în gala de la Milano

Autor: Sărmășan Emanuel-Daniel

 Peste mai bine de două luni, Cătălin Moroșanu va avea parte de adversarul mult așteptat, Badr Hari. Până atunci ieșeanul va lupta pe 2 octombrie într-o gală de SuperKombat la Milano. Acolo va da piept cu o „gorilă” din Statele Unite. „Moartea din Carpați” va lupta în Italia cu americanul James Wilson, această puternică încleștare fiind o verificare înaintea bătăliei anului cu Badr Hari.  

 
“Mă voi întâlni în ring cu un american solid, dar eu sunt neînfricat și voi ieși la bătaie fără să fac nici un pas înapoi. Voi încerca să fac tot posibilul pentru a-l învinge prin KO. Acesta este stilul meu, îl rup pe american. Sunt pregatit sută la sută, și le promit românilor mei care mă vor urmări de acasă sau care își vor face timp să mă vadă că voi face show total în ring. Cine va fi mai puternic, va rămâne în picioare.” A declarat Moroșanu. În sufletul ieșeanului se regăsește o poftă foarte mare de a face cu adevărat spectacol.
 
Antrenorul Mihai Constantin are emoții mari pentru elevii săi deoarece e una dintre cele mai dificile saptamani din punctul de vedere al antrenamentelor și al programului încărcat. “Această săptămână e cea mai grea din întreaga mea carieră de antrenor. Voi încerca pe cât pot, să fiu alături de Sebi Ciobanu la Chișinău și cu sufletul alături de ceilalți sportivi ai mei. Nu e exclus să ținem legătura prin telefon, din nefericire. Eu aș fi vrut din toată inima să fiu alături de toți, dar e mult prea complicat.” A punctat cu exactitate Mihai Constantin intr-o conferință de presă. 
 
Sebi Ciobanu ar avea șanse teoretice pentru a ocupa un loc în finala piramidei de la Paris !!
 
Sebastian Ciobanu va fi prezent, sâmbătă, la Chișinău, într-o piramidă care va conține 8 sportivi. Cei patru finaliști vor avea șansa de a lupta cu trofeul pe masă în gala de la Paris, din noiembrie. Sebi își va măsura forțele contra unui fost campion mondial la amatori. E vorba de lituanianul Julius Motcka. În componența aceleiași gale va lupta și Dorin Robert cu moldoveanul Dragoș Zubco (categoria super grea). 
 
“Sunt optimist în ceea ce privește reprezentația mea de la Chișinău. Sper să mă calific în finala de la Paris. Sunt gata de marea luptă.” A declarat Sebastian Ciobanu. 
 
Cătălin Moroșanu și-a permis să aducă o completare în discursul lui Sebi. Folosind un stil oarecum umoristic, ieșeanul a adăugat: “Să ştiţi că Sebi este într-o formă foarte bună. De multe ori m-a bătut la antrenamente, iar eu i-am zis s-o lase mai moale”.
 

Poate te interesează şi:

Autor: Andrei Szabo / 20 Dec. 2020

Benny Adegbuyi l-a învins pe Badr Hari într-o gală la Rotterdam

 Sportivul de origine nigeriană care luptă pentru România, Benny Adegbuyi a obținut un succes de anvergură la nivel internațională.

Autor: Andrei Szabo / 15 Dec. 2020

Cristiano Ronaldo surprinde: Prefer să văd un meci de box decât unul de fotbal

 Cristiano Ronaldo este pasionat de sporturile de contact, iar din acest domeniu are mulți prieteni și multe exemple motivatoare pentru cariera sa.

Autor: Maria Sorescu / 15 Aug. 2019

Cum să eviți accidentările la sala de forță / fitness. 5 sfaturi esențiale

 Sălile de fitness și de culturism atrag toate categoriile de persoane, de la cunoscători în ale sportului la începători în domeniu. 

Ştiri recente:

Autor: Andrei Szabo / 13 Dec. 2021

S-au tras la sorți meciurile din optimile Ligii Campionilor

 Pentru prima dată în istoria modernă a Ligii Campionilor, tragerea la sorți s-a repetat, după o eroare tehnică.

Autor: Andrei Szabo / 03 Aug. 2021

CFR Cluj, egalată în prelungiri de Young Boys în Liga Campionilor

 S-a terminat 1-1, iar calificarea se va decide pe 10 august, în Elveția.

Autor: Andrei Szabo / 03 Aug. 2021

Carmen Tocală, aleasă președinte al Federației Române de Baschet

 Carmen Tocală se întoarce în fruntea baschetului românesc.