A demarat un nou proiect pentru viitorul handbalului masculin. Centrul Naţional Olimpic de Tineret Brașov și-a început activitatea

Autor: Maria Sorescu

Handbalul masculin românesc aduce noutăți în aceste zile. După succesul proiectului Centrului de Excelenţă din Sighişoara, oficialii au decis să realizeze și la Brașov un pol al handbalului de viitor. Astfel, echipa HC Rom Cri Braşov s-a desfiinţat, iar locul ei a fost luat de echipa Centrului Naţional Olimpic de Tineret, care a fost înscrisă în liga secundă.

Federația de handbal a decis să mute o echipă a Centrului de Excelenţă din Sighişoara la Braşov. Lotul masculin și-a început activitatea în orașul de la poalele Tâmpei, obiectivul principal fiind creșterea sportivilor pentru echipele naționale.

Antrenorul principal este Florin Paraschiv, ajutat de „secundul” Lenuța Teslărașu și de Gabriel Borodi, cel care se va ocupa de pregătirea portarilor. Din colectiv mai fac parte medicul Elena Moldoveanu și kinetoterapeutul Dana Maria Barbu.

Sub denumirea CSU-CNOT Brașov, echipa nu doar că va juca în Divizia A la handbal masculin, dar va avea și drept de promovare. Pentru acest sezon competițional, obiectivul formației va fi clasarea pe locurile 3-6. Campionatul ligii secunde de handbal masculin începe în 6 septembrie 

În această primă etapă a proiectului, se urmărește adaptarea sportivilor la cerințele handbalului de mare performanță, perfecționarea pregătirii sportive, omogenizarea echipei și formarea relațiilor de joc.

Rolul noii echipe din Brașov este și de a asigura calificarea selecționatei de tineret a României la turneul final european din 2016. Apoi, obiectivul principal al urmatorului ciclu olimpic 2016-2020, este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 a echipei naționale de seniori a României, din care să facă parte și cel puțin 2 sportivi proveniți de la acest centru. 

Lotul de jucători al CSU-CNOT Brașov: Răzvan Apostu, Alexandru Pandelea, Florin Robescu - portari; Petru Stroe, Vasile Daniel Bălan, Cristian Mandici - centri; George Roșca, Adrian Mihăilescu - pivoți; Marius Pop, Ștefan Arnăut, Vlad Păunescu - extreme stânga; Vlad Bondor, Eugen Andrei Ciutacu - interi stânga; Andrei Pliot - inter dreapta; Remus Matei, Alexandru Budui - extreme dreapta.

Proiectul de la Brașov va avea și o componentă feminină. Noua echipă va fi coordonată de antrenoarea Mariana Târcă.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne citiți zilnic și să ne urmăriți pe Facebook sau Twitter ! www.ziaruldesport.ro încearcă să vă aducă în fiecare zi cele mai importante știri, analize, editoriale, reportaje și interviuri din lumea sportului.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 18 Apr. 2024

Naționala de handbal feminin are grupă dificilă la EURO 2024

 Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.