S-a stabilit traseul pentru Raliul Dakar 2018. Competiția va traversa trei țări într-o ediție specială

Autor: Daniel Samoilă

Organizatorii Raliului Dakar au stabilit etapele și țările ce vor fi traversate în 2018. Pentru că anul viitor se vor împlini patru decenii de existență, responsabilii competiției au pregătit un traseu extrem de dificil.

Concurenții vor fi puși la încercare pe drumurile din Peru, Bolivia și Argentina, traseul însumând per total 8.700 de kilometri.

Dacă e să ne uităm la un istoric al cursei, aceasta a debutat în anul 1978, din dorința francezului Thierry Sabine, care se rătăcise în deșert. El a considerat că este un loc bun pentru a organiza un raliu pe respectivele meleaguri. Astfel, competiția începea din capitala Franței, Paris și se termina în localitatea Dakar, în Senegal.

Competiția a tot variat locurile de start și de sosire, dar în principiu a făcut legătură între Europa și Africa. Totul s-a schimbat odată cu anul 2007, ultima desfășurată pe această rută. În 2008, Raliul Dakar nu a avut loc din rațiuni de securitate, iar din 2009 se organizează în America de Sud.

Astfel, Raliul Dakar 2018 va debuta pe data de 6 ianuarie, fiind a 10-a disputată pe continentul sud-american. Va debuta în capitala statului Peru, Lima, și se va încheia pe 20 ianuarie, în orașul argentinian Cordoba.

Cei 500 de piloți prezenți la start vor trebui să acopere o distanță totală de 8,700 de kilometri. Vor fi 14 etape, iar traseul va fi unul variat, trecându-se prin zone deșertice, dar și pe drumuri situate la altitudini mari.

"Ediția 2018 este una mai specială, deoarece va fi cea de-a 40-a din istoria cursei. Avem un traseu excepțional, cu trei țări, Peru, Bolivia și Argentina, un triptic andin pe care îl iubesc foarte mult, deoarece vom avea trei geografii extrem de diferite, trei condiții de cursă și climatice de asemenea foarte variate. Sunt foarte mulțumit că revenim în Peru după cinci ani", a spus Etienne Lavigne, directorul cursei.

Iată traseul pentru clasa auto:

6 ianuarie — prima etapă: Lima (Peru) — Pisco (Peru), 272 km (31 km de probe speciale)
7 ianuarie — etapa a 2-a Pisco — Pisco, 278 km (267)
8 ianuarie — etapa a 3-a: Pisco — San Juan de Marcona (Peru), 502 km (295)
9 ianuarie — etapa a 4-a: San Juan de Marcona — San Juan de Marcona, 444 km (330)
10 ianuarie — etapa a 5-a: San Juan de Marcona — Arequipa (Peru), 932 km (267)
11 ianuarie — etapa a 6-a: Arequipa — La Paz (Bolivia), 758 km (313)
12 ianuarie — zi de repaus la La Paz
13 ianuarie — etapa a 7-a: La Paz — Uyuni (Bolivia), 726 km (425)
14 ianuarie — etapa a 8-a: Uyuni — Tupiza (Bolivia), 584 km (498)
15 ianuarie — etapa a 9-a: Tupiza — Salta (Argentina), 754 km (242)
16 ianuarie — etapa a 10-a: Salta — Belen (Argentina), 795 km (372)
17 ianuarie — etapa a 11-a: Belen — Fiambala/Chilecito (Argentina), 746 km (280)
18 ianuarie — etapa a 12-a: Fiambala/Chilecito — San Juan (Argentina), 791 km (522)
19 ianuarie — etapa a 13-a: San Juan — Cordoba (Argentina), 927 km (368)
20 ianuarie — etapa a 14-a: Cordoba — Cordoba, 284 km (119)
Total: 8.793 km (4.329 km probe speciale)

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 22 Oct. 2023

Formula 1: Verstappen, la a 50-a victorie în Marele Circ. Ce înseamnă acest lucru ?

 Max Verstappen a obținut cea de-a 50-a victorie în Formula 1 și a glumit.

Autor: Nicolae Comănescu / 12 Oct. 2023

Bernie Ecclestone, condamnat la 17 luni de închisoare cu suspendare și plata a 750 de milioane de euro

 Bernie Ecclestone este unul dintre fondatorii Formulei 1, competiție pe care a dus-o la un nivel înalt de popularitate.

Autor: Mihai Constantin / 19 Iun. 2023

Verstappen si restul lumii. Olandezul de la Red Bull a bifat a sasea victorie a sezonului in MP al Canadei

 Max Verstappen continua sa faca legea pe circuitele de Formula 1 si se indreapta cu pasi repezi spre al treilea titlu consecutiv in Marele Circ.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.