El Espanyol Gâlcă și triumful cumpătării

Autor: Nicolas Grama

Costel Gâlcă a fost numit antrenor la Espanyol Barcelona, un club cu tradiție și cu vizibilitate, nu doar în Spania. Cariera sa a avut un salt spectaculos, dacă ne gândim că acum doi ani antrena echipa națională sub 17 ani a României.

A fost un salt frapant și care nu s-a făcut cu prea mult zgomot. Spre exemplu, numirea lui Contra la Getafe a avut cu sine un întreg spectacol media, cu declarații peste declarații și reportaje lacrimogene în presa românească.

Acest lucru indică și două personaje de tipuri diferite. Contra, prieten cu mulți jurnaliști, și-a pregătit terenul mai spectaculos, în timp ce Gâlcă a lucrat discret, iar prieteniile sale în presă pot fi numărate pe degetele unei mâini.

Lui Gâlcă nu-i place să iasă în evidență mai mult decât este cazul. De altfel, și trecerea sa la Espanyol s-a mediatizat doar în ziua semnării contractului. Cumpătarea lui Gâlcă înseamnă în același timp discreție, bun simț și seriozitate. Sunt câteva însușiri cu care fotbalul românesc nu prea s-a conformat, deoarece spectacolul, circul și ridicolul au fost de multe ori prioritare.

E adevărat că Steaua lui Gâlcă a avut sincope, dar cele trei trofee câștigate au fost o realizare peste toate așteptările. La Espanyol, Gâlcă a venit cu o misiune clară, după ce fostul său coleg de cameră Sergio nu a reușit să impună echipei un stil convingător.

Antrenorul nostru trebuie să fluidizeze jocul lui Espanyol, să transforme echipa într-un mecanism cu potențial ofensiv și să strângă multe puncte. Gâlcă trece sub un alt fel de presiune într-un campionat unde nu se poate lupta pentru prea multe trofee, dar unde poate încerca. Asta își doresc cei de la Espanyol: un antrenor care să le reaprindă perspectivele performanței, iar Gâlcă trebuie să desțelenească un asemenea drum.

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 21 Apr. 2024

Cum se văd Jocurile Olimpice de la Paris prin prisma dopajului din înotul chinez

 În sport, toată lumea trebuie să fie supusă acelorași reguli pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Ştiri recente:

Autor: Pompiliu Constantin / 28 Apr. 2024

Opinie / FCSB, campioana României, prin consecvență și forța grupului

 FCSB s-a impus în acest sezon nu neapărat pentru că a avut individualități superioare celorlalți

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

 Mălina Călugăreanu a reușit să se califice pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2024

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita, medaliatele României la Europenele de Box

 Doar două medalii a obținut delegația României la Campionatele Europene de Box. Fetele au fost cele care au urcat pe podium.