Autor: Teodor Burnar
Calificarea Marocului în semifinalele CM 2022, unde – mon Dieu! – va întâlni Franța este echivalentul calificării Viktoriei Plzeň sau a lui Maccabi Haifa, participante la ediția 2023, în finala Ligii Campionilor, care – stați liniștiți - nu se va întâmpla niciodată, sau cel puțin, ca să folosesc o expresie celebră în fotbal, “not in my lifetime”. Sunt șanse mai mari să fiu lovit de o cometă în timp ce scriu aceste rânduri, decât ca Leicester City, de pildă, să mai ia un titlu în Anglia în următorii 30 de ani. De altfel, avem deja echipele calificate în „primăvara europeană”, iar cluburile care se vor duela acolo sunt “suspecții de serviciu” – cățeii nu au loc la masa rottweilerilor.
Ei bine, aici intervine frumusețea Cupei Mondiale. Da, Marocul este un nume în Africa, dar nu este cel mai mare nume. Nu este Senegal, nu este Egipt, nu este Camerun, Ghana, și nici Coasta de Fildeș. Și cu toate astea, Marocul e prima națională africană care va disputa nu o semifinală de Mondial, ci o finală de Mondial, nici nu mai contează dacă ea va fi mică sau mare. E cvasi-imposibil, totuși, să bați Franța, care la cum arată e mai mult Leviatanul biblic decât "Cocoșul Galic".
S-a repetat de multe ori, și au spus-o nume grele ale fotbalului, de la Sir Alex Ferguson la jucători de top din Europa, că Liga Campionilor este o competiție superioară Campionatului Mondial, o dată pentru că adună la start crème de la crème, de la maseuri la superstarurile din teren, și pentru că se dispută nu la patru ani, ci sezon după sezon.
Așa să fie?
Lacrimile lui Cristiano Ronaldo, el însuși un om care se identifică cu Liga Campionilor și care își caută disperat în aceste zile echipă de UCL, la eliminarea din Qatar pe mâna marocanilor, spun însă altceva.
Pentru că doar la Campionatul Mondial, poți avea o calificare a lui David contra lui Goliat cu consecințe definitive. Pe când în Liga Campionilor, da, Șerif va mai câștiga câte un meci, dar capetele hidrei madrilene vor crește mereu la loc. În vreme ce la Cupa Mondială, nu există decât „aici și acum”. Iar Cupa Mondială, prin raritatea și unicitatea ei, prin orgoliile naționale trezite, rămâne încununarea carierei oricărui fotbalist.
Avem deci, în semifinale, doi așa ziși outsideri,
Croația și Maroc, gata să își asigure nemurirea. Va fi o bătălie demnă de filmele hollywoodiene.
