Analiză / Slav(i)a CFR-ului se poate obține la Praga, cu un meci pentru istorie

Autor: Viorel Berbece

 


CFR Cluj se află în fața celui mai important meci al sezonului. Cu o victorie cu goluri, trupa lui Dan Petrescu merge în grupele Ligii Campionilor. Având deja planul B în buzunar (participarea în Europa League), „ceferiștii” nu au ce pierde în infernul praghez, împotriva unei formații solide, dar nu imposibil de bătut.

Slavia Praga a dominat copios prima repriză a partidei tur, dar a înscris norocos și apoi tot restul meciului a rămas în expectativă. În cele din urmă, campioana Cehiei a scăpat cu victoria și a devenit și mai favorită pentru a prinde grupele UCL, pe care le așteaptă din 2007. Dar cum poate CFR reuși încă o victorie mare în Europa, și încă una foarte prețioasă, din punct de vedere financiar și nu numai?

În primul rând, e clar că Slavia nu va juca la fel și acasă. Și că nu o va aștepta pe CFR să atace, precum a făcut-o Celtic. Mai ales pe teren propriu, încurajată de suporteri fanatici, campioana Cehiei e o forță, iar jocul ei ofensiv, purtat în viteză a devenit marcă înregistrată de câțiva ani. Din acest punct de vedere, forcingul din start trebuie gestionat bine de către apărarea lui CFR și nu ar fi exclus ca atunci să apară posibilități de contraatac.

Apoi, sigur că Trpisovsky va opera câteva modificări în primul 11, urmând a miza mai ales pe jucătorii care au dus greul în campania europeană de anul trecut. Astfel, cel mai probabil „veteranul” Skoda își va relua locul în atac, van Buren va trece din nou pe flanc, acolo unde se simte cel mai bine, iar „decarul”  Husbauer, autorul unui gol superb în week-end, va juca alături de Stanciu, foarte activ la Cluj, pentru un plus de inventivitate în zona mediană. Astfel, echipa Slaviei va căpăta extra valențe ofensive, dar e posibil să lase câteva spații importante pentru jucătorii de atac ai CFR-ului în consecință.

Și aici ajungem la miezul problemei. Ce va alege Dan Petrescu pentru atac? Probabil Rondon va fi titular, iar Omrani va fi al doilea vârf sau va juca imediat în apropierea sa. Deac, la fel, pare titular indiscutabil. Dar e foarte posibil ca unul dintre Luis Aurelio și Damjan Djokovic să sară din schemă, pentru a face loc unui alt jucător ofensiv. Și aici, poate că ar fi oportună titularizarea lui Adi Păun, jucătorul care a contribuit și el decisiv la marea victorie cu Celtic. Este nevoie de un element destabilizator mai ales pentru flancurile Slaviei, acolo unde Coufal și Boril au arătat că nu sunt încă la cel mai înalt nivel. În plus, francezul Pereira a arătat bine în campionat cu Botoșaniul și ar putea fi „arma secretă” a lui Dan Petrescu în confruntarea cu cehii.

Până la a marca, însă, CFR-ul trebuie să fie foarte atentă în apărare. Poate că un gol își permite să ia, mai ales că oricum va trebui să înscrie de cel puțin două ori pentru a se califica, dar orice reușită în plus a cehilor îngreunează serios misiunea „vișiniilor”. Iar aici, am spus-o și înaintea meciului tur, CFR Cluj nu trebuie să se mai apere atât de jos. Sigur, ne așteptam ca șuturile periculoase să vină de la Stanciu, dar Masopust a reușit acea execuție norocoasă tocmai pentru că nu era nimeni lângă el pe o rază bună de joc. Iar Slavia va încerca și mai multe șuturi de la distanță, de aceea „închizătorii” în mod special trebuie să fie mai activi. Dar prin asta nu înțelegem și faulturi mai dese, mai ales în preajma careului, pentru că Slavia are executanți buni de lovituri libere!

Sigur, se pune problema cât va rezista fizic echipa lui Dan Petrescu. Deja, cifrele din tur au arătat o echipă a Slaviei care a acoperit mai bine terenul, a fugit mai mult și a pasat mult mai bine. În plus, lipsa lui Cuilo s-a văzut din plin, dar cineva trebuie să preia rolul de coordonator. Iar aici poate că ar fi momentul ca Djokovic să-și amintească că știe să tragă de la distanță și să apară mai des la finalizare. Croatul a cam rămas dator în ultima vreme și poate cu această ocazie își va crește nivelul de joc. Mai ales că miza e atât de mare! Din punct de vedere fizic, e clar că Slavia e la un alt nivel, atât ca rezistență, ca prospețime, cât și ca talie, dar jucătorii lui Dan Petrescu pot face un ultim efort, pentru a lua potul cel mare!

Un alt punct de interes ar fi modul în care CFR-ul va alege să îl anihileze pe Nicușor Stanciu. Unul dintre cei mai buni oameni ai Slaviei în tur, românul va încerca cu siguranță câteva execuții și în fața propriilor suporteri. Aici, mai ales Bordeianu ar putea fi cheia. Cu atât mai mult cu cât Stanciu are tendința de a fi uneori individualist și de a-și potrivi mingea pentru șut, o recuperare ar putea fi esențială în lansarea unui contraatac rapid, cu minge dată repede către Deac, Păun, Pereira și  / sau Costache, de ce nu? De aceea, poate că ar fi oportun un marcaj pe tot terenul a șeptarului celor de la Slavia.

În final, nu ne rămâne decât să sperăm că Dan Petrescu a „citit-o” bine pe Slavia după manșa tur și că are câteva surprize rămase în mâneca. Pe câteva potențiale le-am trecut și noi în revistă mai sus, dar poate că „Bursucul” a gândit și mai departe. Cu atât mai mult cu cât accesul în Ligă i-ar deschide în sfârșit porțile spre mult visatul Albion. CFR Cluj trebuie să fie agresivă și inventivă, chiar și dacă asta înseamnă că meciul se poate termina rău (o victorie la scor a Slaviei nu este exclusă), pentru că, în definitiv, acesta poate fi un alt meci de referință pentru istoria clubului și poate chiar și pentru viitorul său!

 

 

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.