Din arșița israeliană la verdele scoțian! CFR Cluj merge în turul III preliminar din UCL, după 3-2 la general cu Maccabi Tel-Aviv

Autor: Viorel Berbece

 

Campioana României, CFR Cluj nu a pierdut nici în returul cu Maccabi Tel-Aviv, disputat la Netanya, într-o atmosferă încinsă și la propriu și la figurat. „Ceferiștii” au reacționat bine după fiecare gol primit și au obținut o calificare meritată în turul III preliminar.

Suporterii lui Maccabi au încercat să-i sperie pe jucătorii lui Dan Petrescu prin atmosfera creată, dar au amuțit la ocazia uriașă a lui Rondon, din minutul 12. Venezueleanul a ratat incredibil, din doar trei metri, cu poarta goală. Trei minute mai târziu, atmosfera devenea și mai încinsă, odată cu golul lui Blackman, care a profitat de o greșeală mare în apărarea oaspeților pentru a egala situația la general.

A fost primul moment psihologic al partidei, iar CFR Cluj a reacționat exemplar. Culio și-a păstrat calmul la un penalty obținut de Bordeianu și din minutul 17 era 1-1. Israelienii s-au aruncat în atac, dar Rikan (min. 32) și Shecther (min. 35) au ratat ocazii importante. De înscris, însă, a făcut-o tot campioana României. Iar vestea cea mare e că autorul golului a fost Rondon (min. 42)! Sud-americanul a urmărit bine o bine respinsă prost de portarul advers (apărarea fiind punctul slab al echipei israeliene, așa cum spuneam înainte de „dublă”), la un șut expediat de Culio și la pauză CFR Cluj avea 2-1. Î

Pe o căldură infernală, lucrurile părea că devin din nou fierbinți la Netanya, după golul de 2-2 venit imediat după reluare. Nou-intratul Cohen sau „Neymar din Israel”, cum chiar Dan Petrescu l-a numit, a înscris superb și Maccabi încă mai spera.

Dar CFR Cluj a trecut din nou cu bine peste momentul greu, demonstrând că uneori nu e rău să te bazezi pe o echipă formată aproape în întregime din jucători trecuți de 30 de ani. Până la final, clujenii au mai tremurat doar la reluarea lui Burcă spre propria poartă (min. 50), dar în rest au părut în controlul partidei. Vestea și mai bună e că în minutul 82 a revenit și golghterul Țucudean, cel care ar putea avea un cuvânt greu de spus în viitoarele meciuri europene.

3-2 la general și CFR Cluj își câștigă pe merit dreptul de a o întâlni pe Celtic, o formație cu un pedigree mult mai bun, într-o „dublă” care ar putea însemna o șansă mare mai ales pentru viitoarea carieră internațională a lui Dan Petrescu, dar și pentru viitorul clubului clujean deopotrivă.

Maccabi: Gianniotis - Kandil (Geraldes '59), Piven, Jair Amador, Davidzada - Peretz, Glazer - Rikan (Cohen '46) - Blackman (Atar '72), Shechter, Micha. Antrenor Vladimir Ivici;

CFR Cluj: Arlauskis - Susici, Vinicius, Burcă, Camora - Bordeianu, Culio, Djokovici - Deac (Păun '52), Omrani (Mureşan '86), Rondon (Ţucudean '82). Antrenor Dan Petrescu.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.