Autor: Andrei Szabo
Stephen Curry a strălucit, iar Golden State Warriors a închis finala NBA în minimum de meciuri împotriva celor de la Cleveland Cavaliers.
Franciza din California a cucerit al doilea titlu consecutiv, după ce a câștigat și al patrulea joc în fața lui LeBron James și a colegilor săi.
Scorul în a patra partidă a fost 108-85, într-un duel în care Stephen Curry a reușit 37 de puncte și a sigilat un succes categoric, cu 4-0, în fața „cavalerilor”.
„The King” James nu a reușit decât 23 de puncte, iar echipa sa a fost mereu în spatele adversarei din Golden State. O evoluție bună pentru Warriors a avut și Kevin Durant, cu 20 de puncte.
De altfel, el a primit titlul de MVP al finalei pentru al doilea an la rând. Pentru Golden State acesta este al treilea titlu de campioană NBA în ultimii patru ani. În sezonul trecut, Warriors au învins-o pe Cleveland Cavaliers cu 4-1.
Dacă până în anii 2000 am avut un singur MVP din afara Statelor Unite ale Americii, acum nu mai avem niciun MVP american în ultimele șapte sezoane și pare abia începutul unui trend periculos pentru americani.
Sabrina Ionescu, baschetbalista lui New York Liberty, a obținut al doilea titlu în cadrul WNBA 3‑Point Contest, deschizând spectaculos All-Star Weekend la Indianapolis.
Veteranul american LeBron James a confirmat pentru al 23-lea sezon consecutiv în NBA.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.